După două generaţii, înapoi în România

Bunica ei, Agnesia Krenzel Ludwig a părăsit Crasna natală la numai 4 ani, îndreptându-se, împreună cu părinţii ei, spre Hamburg. Pe jos! Le-a luat mai multe săptămâni ca să străbată cei 2.000 km dintre Crasna, aproape de Odessa şi marele port din nordul Germaniei, de unde s-au îmbarcat către São Paulo. Se întâmpla în perioada interbelică, în anii ’20- ’30.
Ceilalţi consăteni, nemţi stabiliţi în Basarabia, ca şi familia Krenzel, au venit ulterior, alţii s-au dus în Canada. Cei care au rămas pe loc, în Basarabia, au murit cu toţii.



Sosiţi în Brazilia, s-au instalat în statul Rio Grande do Sul, apoi în Santa Catarina, la graniţa cu Argentina şi cu Paraguay. Nemţii basarabeni (veniţi din Germania, din apropiere de frontiera cu Franţa, la prima invazie a lui Napoleon), destoinici din fire, s-au implicat în defrişarea unei porţiuni din pădurea tropicală pentru a croi o şosea, au ridicat din temelii Itapiranga, o localitate abia înfiinţată S-au putut mândri că au transformat o regiune neprimitoare într-una civilizată, şi-au crescut copiii, dar trăind cu dorul de România în suflet.
În 1989, aflând de schimbările din patria îndepărtată, au constituit o asociaţie (Associação dos Romenos do Extremo oeste de Santa Catarina http://www.romenos.com.br/novo/), asociaţie care s-a adresat în 2013 ambasadei României din Brazilia. Diana Radu, ambasadorul de atunci, a fost uimită să afle că în extremitatea sudică a Braziliei, în partea opusă a Globului faţă de România, trăieşte o comunitate de români! A sprijinit, cu toate mijloacele care-i stăteau la dispoziţie, spiritul de neam al acestor foşti români. A deschis consulatul onorific al României în Santa Catarina, a organizat inclusiv cursuri de limba română, ţinute prin skype de un profesor român, care trăia la mii de kilometri depărtare, în extremitatea nordică a Braziliei. Larissa Back nu a vrut doar să urmeze acest curs, ci a vrut să afle dacă ar putea studia în România. Ambasadorul i-a dat informaţiile necesare şi aşa, în 2016, Larissa s-a încumetat să vină la Bucureşti, pentru un master în relaţii diplomatice.

În patria străbunicilor, a aflat iubirea

După terminarea studiilor, a găsit un loc de muncă în Bucureşti şi a rămas aici. Lucrează la o companie internaţională, listată la bursa din New York. La Bucureşti, l-a întâlnit pe João, un tânăr portughez. Tinerii s-au îndrăgostit, sunt împreună de doi ani şi sunt fericiţi. Nu au alte dispute decât lingvistice – portugheza vorbită în Brazilia sună puţin altfel decât cea din Portugalia şi are unii termeni diferiţi. Dacă şi în română există cuvinte asemănătoare, atunci confuzia e deplină! De exemplu, autobuz în portugheză este autocarro, iar în varianta braziliană, ônibus.


Nostalgia după estul Europei

Larissa nu este singura din familia ei atrasă de această zonă a Europei, din care provin bunicii. Fraţii ei şi-au găsit contracte prin Cipru, Turcia şi Liban, dar niciunul chiar în România. Odată instalată la Bucureşti, Larissa a fost vizitată de părinţii ei, cărora le-a plăcut mult aici. Tatăl ei munceşte încă, aşa că deocamdată părinţii nu şi-au făcut planuri pe termen lung, dar nu exclud posibilitatea de a se stabili şi ei în România, având şi posibilitatea de a opta pentru Germania.

Cum i se pare în România

Îi place clima, inclusiv iernile de la noi. Şi în timpul iernii, în sudul Braziliei, îngheţul este un fenomen obişnuit, dar acolo detesta gheaţa, fiindcă ucidea plantele pe care se aşternea. Aici a avut surpriza să constate că ghioceii acoperiţi de zăpadă rezistă şi au o viaţă şi după topirea zăpezii. Preferă frigul nostru, fiindcă este uscat, nu umed ca în Brazilia, de-ţi vine până la oase, cum se exprimă ea. Îi mai place şi puterea de cumpărare a banilor - cu aceeaşi sumă aici poate face mai multe decât în anumite zone din Brazilia. În ceea ce priveşte oamenii, le apreciază căldura şi calităţile umane, constatând, cu regret, lipsa de amabilitate a unor vânzătoare. „Îmi place să locuiesc în Bucureşti, dar îmi place foarte mult să merg în regiunea Transilvaniei. Frumoase şi plăcute de vizitat sunt, de exemplu, oraşele Sibiu şi Braşov“, mărturiseşte ea. Cum să nu preţuiască lucrurile obţinute atât de greu? Fiindcă nu a fost tocmai uşor să parcurgă toată procedura birocratică presupusă de obţinerea cetăţeniei, după cum nu i-a fost uşor să se adapteze la alte condiţii şi alte mentalităţi, să înveţe limba română, să se poată integra într-o ţară unde nu avea colegi de şcoală sau prieteni din copilărie. Acum, când se consideră integrată, vrea să afle cât mai multe informaţii despre regiunea şi istoria strămoşilor ei.



„Jur să fiu devotat patriei şi poporului român, să apăr drepturile şi interesele naţionale, să respect Constituţia şi legile României.“ Aşa a jurat Larissa la ceremonia de obţinere a cetăţeniei române, cu mâna pe biblie. A avut de ales între constituţie, biblie şi coran, dar ea a ales biblia. A cântat din tot sufletul şi imnul, apoi s-a pozat cu certificatul primit.

Dacă şi tu ai trăit experienţe intense – cu bune, cu rele, ca în viaţă - şi ai vrea să ne împărtăşeşti povestea ta, scrie-ne pe adresa redacţiei: Click! Pentru femei, Şoseaua Fabrica de Glucoză nr. 21, Bucureşti. Dacă preferi anonimatul, putem publica povestea ta, cu un nume schimbat.