Cauzele frecvente ale durerilor abdominale



 

Una dintre cele mai frecvente dureri care ne trimit la spital este durerea abdominală. Cauzele acestui tip de durere sunt numeroase și pot fi identificate cu exactitate doar în urma unui control medical. Totuși, dacă te confrunți cu o astfel de durere, iată care sunt posibilele cauze:

Apendicită

Apendicita este inflamarea apendicelui. Simptomele asociate acesteia sunt durerile abdominale, febra, greața, pierderea poftei de mâncare.Operația este singura modalitate prin care problema poate fi remediată, așa că, dacă ai simptomele de mai sus este recomandat să te prezinți la medic, pentru a evita posibilele complicații.

O boală inflamatorie pelvină

Cauzată de o infecție, aproximativ 1.5 milioane de femei sunt diagnosticate anual cu o boală inflamatorie pelvină. Cele mai frecvente cauze ale bolii sunt infecțiile transmise pe cale sexuală. Pe lângă durerile din zona abdominală, simptomele mai includ sângerări, dureri de spate, dureri în timpul actului sexual. Netratată la timp, o astfel de afecțiune poate cauza infertilitate.

Cancer de colon

Durerile abdominale sunt asociate și cu cancerul de colon. Alte simptome care indică o astfel de afecțiune sunt oboseala, pierderea inexplicabilă în greutate, sânge în scaun. Colonoscopia este procedura prin care medicul poate pune un diagnostic corect.

Pietre la rinichi

Greața, starea de vomă, dureri în urinare, sânge, alături de dureri în zona abdominală sunt simptome ale pietrelor la rinichi. De regulă, tratamentul acestei afecțiuni constă în mărirea cantității de lichide consumate și tratament medicamentos. Se poate ajunge și la o intervenție chirurgicală în cazul în care pietrele formate nu sunt eliminate prin tratament.

Inflamația colonului

Cunoscută și ca boala Crohn, această afecțiune se manifestă prin dureri abdominale, diaree, scădere în greutate, febră. Deși nu există o cură pentru vindecarea bolii, scopul tratamentului este de reducere a inflamației.

Sursa foto: Youtube

S-ar putea să-ți placă și:

Din aceeași categorie:



Spune-ți părerea:

Cele mai citite


Ultima ediție
Click! pentru femei

Alimente care grăbesc îmbătrânirea-nr.46(472)

apare săptămânal

Aboneaza-te la revista

3 luni - 23 lei

6 luni - 46 lei  

12 luni - 91 lei