Modificări menstruale care nu trebuie ignorate



 

Menstruația neregulată este o preocupare comună pentru femeile de toate vârstele. Chiar dacă modificările nu sunt, de obicei, un semn de probleme grave de sănătate, ele pot să semnaleze dezechilibre hormonale, deficiențe nutriționale sau alte afecțiuni minore care necesită atenție.


Iată care sunt modificările menstruale care nu trebuie ignorate:

Lipsa menstruației

Această modificare este cunoscută sub numele de amenoree. Dacă nu ți-a venit menstruația timp de trei luni și nu există o posibilă sarcină, atunci este posibil să ai amenoree. Este comună printre: sportive, dansatori profesioniști, femeile care urmează diete stricte, care suferă de anorexie.

Cheaguri de sânge

Cheagurile de sânge mici sunt destul de normale în timpul menstruației. Cu toate acestea, dacă sunt prezente numai cheaguri, este crucial să-ți vezi medicul. Nu este normal ca sângele menstrual să conțină brusc o mulțime de cheaguri mari. Cheagurile mari sunt frecvente numai în primele zile după naștere.

Menstruație prelungită, grea

Menoragia este termenul medical pentru menstruația care durează mai mult de o săptămână. Este comună și de fapt, majoritatea femeilor o vor experimenta cel puțin o dată în timpul vieții. Totuși, este îngrijorător când se întâmplă de mai multe ori și durează 7 zile sau mai mult. Mai mult, în cazuri severe, poate duce chiar la anemie din cauza pierderii excesive de sânge.

Crampe menstruale dureroase

Este normal să te confrunți cu crampe în perioada menstruației în zona abdomenului inferior, care uneori se pot extinde până la partea inferioară a spatelui. Cu toate acestea, atunci când sunt frecvente și interferează cu viața de zi cu zi, cel mai bine este să vorbești cu un medic. Această afecțiune este cunoscută sub numele de dismenoree. Deși uneori poate fi cauzată de o afecțiune uterină, se pare că este legată de creșterea producției unui hormon numit prostaglandină.

Sângerări în afara menstruației

Sângerarea între perioade este un semn clar că ceva nu este în regulă. Ea poate anunța un dezechilibru hormonal și, în cazuri mai complexe, poate indica o problemă cu ovarele sau alte părți ale sistemului reproducător. Este important să se consulte cu un medic pentru a vedea dacă are legătură cu: sindromul ovarului polichistic, fibroame. Polipii, inflamația colului uterin, cancerul ovarelor sau uterului.

Când ar trebui să vezi un doctor?

În concluzie, dacă ai oricare dintre neregularitățile menstruale de mai sus, consultă medicul sau ginecologul dacă:

-    Sângerarea menstruală este extrem de dureroasă.
-    Sângele tău menstrual conține cheaguri sau miroase.
-    Ai crampe menstruale intense și febră.
-    Există prea multe cheaguri de sânge.
-    Ția- întârziat ciclul.
-    Te simți obosită în timpul menstruației.

Credit foto: www.chronicbodypain.net


S-ar putea să-ți placă și:

Din aceeași categorie:



Spune-ți părerea:

Cele mai citite

Ultima ediție
Click! pentru femei

De ce e bine să folosești balsam de buze-nr.16(494)

apare săptămânal

Aboneaza-te la revista

3 luni - 23 lei

6 luni - 46 lei         

12 luni - 91 lei

" "