Arte în București–prima expoziție dedicată familiilor și cuplurilor de artiști



 

Începe Arte în București, ediția a 8-a. Vor fi 2 săptămâni de artă cu familii de artiști, peste 100 de lucrări, unele expuse pentru prima dată și 50 de artiști expozanți .


Arte în București este un eveniment conceput să aducă arta și cultura mai aproape de locuitorii Capitalei. Publicul va putea vizita expoziția din cadrul UNA Galeria iar vineri, 7 decembrie, bucureștenii vor putea vizita toate galeriile ce vor găzdui expoziții în cadrul Arte în București 2018: Căminul Artei, Orizont, UNA Galeria, Galateca, Mobius Gallery - UnSpațiu, și Lavacow.  Evenimentul Arte în București – ediția 2018 este coordonat de Ioana Ciocan, Vicepreședinte al Uniunii Artiștilor Plastici din România, iar curatorul ediției din acest an este Călin Stegerean.  

Cuplurile de artiști, în centrul expozițiilor

Pentru prima dată în cadrul unui astfel de eveniment, lucrări selectate din creația unor familii de artiști, cupluri sau companioni în artă au fost selectate într-o singură expoziție. Tema acesteia, „Cupluri, Companioni, Familii”, a fost inspirată de amplele dezbateri care au animat societatea românească în această toamnă pe tema familiei și a cuplului. În opoziție cu demersurile artistice deconstructive, de sesizare a disparităților și contrastelor, expoziția va comunica un mesaj despre coeziune, solidaritate, despre arta care unește oamenii.

Lucrările unor artiști ca Ion Grigorescu, Victoria și Marian Zidaru, Florentina Voichi și Mircea Roman, Viorel Mărginean, Ștefan Pelmuș vor fi expuse acum pentru prima dată. 

„Compusă prin alăturarea unor lucrări care provin din „familiile” cele mai cunoscute ale artei românești contemporane cum sunt Grigorescu, Nicodim, Blendea, Mărginean, Neamțu, Anghel, Paștina, Pelmuș expoziția prezintă și lucrări ale unor cupluri de artiști foarte tineri cum sunt Cătălin Bădărău - Bianca Mann sau Andreea Florean – Radu Rodideal. Totodată, în galeriile Lavacow, Mobius și Galateca, prezentăm în format medalion creațiile unor cupluri de mare notorietate din generația matură de artiști: Marian și Victoria Zidaru, Mircea Roman și Florentina Voichi, Elena și Marcel Scutaru. O prezență particulară este reprezentată de lucrările grupului subReal, Călin Dan și Iosif Kiraly ”, declară Călin Stegerean, curatorul Arte în București 2018.  

Lista galeriilor participante la Arte în București 2018:

• UNA Galeria (Băiculești 29, Combinatul Fondului Plastic)

• Lavacow (C.A. Rosetti nr. 5)

• Galateca (C.A. Rosetti 2-4)

• Orizont (Bulevardul Nicolae Bălcescu 23A)

• Căminul Artei (Biserica Enei 16)

• Mobius Gallery - UnSpațiu (Sfinții Apostoli 44)

Despre Arte în București

Arte în București are două mize importante, culturală și educativă, ţintind să fie un reper în dezvoltarea direcțiilor viitoare culturale. În fiecare an, Arte în București a reușit să aducă arta vizuală mai aproape de publicul larg.


S-ar putea să-ți placă și:

Loading...

Din aceeași categorie:



Spune-ți părerea:

Cele mai citite

Ultima ediție
Click! pentru femei

Trucuri pentru machiaj rezistent la apă - nr.27 (505)

apare săptămânal

Aboneaza-te la revista

3 luni - 23 lei

6 luni - 46 lei                

12 luni - 91 lei

" "