Jurizare de poveste la “Chefi la cuțite”: un copil de 4 ani le gătește chefilor tiramisu



 

Sezonul de poveste al celui mai iubit show culinar a adus cele mai inedite personaje în etapa jurizărilor pe nevăzute. Bucătari profesioniști, amatori talentați, dar și juniori pasionați s-au aventurat în competiția gustului, însă edițiile ce urmează pe Antena 1, difuzate luni și marți de la 20:00, vor marca o premieră. Un copil de doar 4 ani și jumătate vine în platou să le gătească chefilor tiramisu: ,”Astăzi o să fac o prăjitură pentru toată lumea!”.

Radu Fulga este talentat și plin de imaginație, iar pasiunea pentru bucătărie și-a descoperit-o cu ajutorul părinților săi. Tocmai de aceea, băiatul va fi însoțit de mama sa, care se va asigura că rafturile înalte din bucătăria “Chefi la cuțite” nu îi vor da bătăi de cap juniorului. Pentru că este mai mic decât bancul de lucru, masa lui de gătit va fi amenajată special, iar rețeta dulce pe care o va pregăti va ține cont de pașii și de tehnica de gătit. Singura problemă a copilului este că „are mănuțele prea mici” pentru a putea separa albușul de gălbenuș ca un adevărat profesionist, însă asta nu pare să-l descurajeze. Ca într-o joacă, Radu Fulga va găti sub admirația celorlalți bucătari, ba chiar va gusta și din preparat pentru a se asigura că le prezintă chefilor un desert irezistibil. Ca orice copil, este înnebunit după dulciuri, însă rețeta sa de tiramisu va include și un ingredient special, ce va fi dezvăluit luni și marți, la “Chefi la cuțite”.

Până în acest moment, experiența de viață a concurenților s-a transpus în rețetele prezentate specialiștilor din spatele mesei de jurizare, însă la doar 4 ani și jumătate Radu Fulga se poate lăuda doar cu o curiozitate care a prins contur datorită părinților. Micuțul recunoaște că gătește foarte des alături de tatăl său și a învățat să își pregătească singur omletă la micul dejun. Tocmai de aceea, băiatul pare că își dorește să ajungă parte din noua generație de chefi.

În săptămâna ce urmează, cei trei chefi vor avea de-a face cu cel mai mic bucătar care a avut curajul să se prezinte în fața lor, iar telespectatorii Antena 1 vor avea parte de o sesiune de gătit de poveste și de o jurizare pe măsură. Care este frumoasa poveste a juniorului, ce reacție vor avea Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu în momentul în care Radu va intra în platou, dar și cât de dur vor juriza preparatul, ținând cont că nu cunosc povestea din spatele farfuriei, cei din fața ecranelor vor afla luni și marți, de la 20:00, la “Chefi la cuțite”.


S-ar putea să-ți placă și:

Loading...

Din aceeași categorie:



Spune-ți părerea:

Cele mai citite

Ultima ediție
Click! pentru femei

5 idei de machiaj pentru vară-nr. 20(498)

apare săptămânal

Aboneaza-te la revista

3 luni - 23 lei

6 luni - 46 lei             

12 luni - 91 lei

" "