Jucării sigure: cum le alegi, ca să nu se rănească cel mic



 

Părinţii trebuie să cunoască normele de securitate care se aplică în cazul jucăriilor - în acest fel, se pot evita multe accidente. De asemenea, părinţii trebuie să ştie care sunt obiectele care se potrivesc copiilor sub 3 ani.

Jucării sigure:citește etichetele

Când cumperi o jucărie,uită-te pe ambalaj după următoarele:

-Menţiunea CE înseamnă că jucărila este conform exigenţelor de securitate,severe şi precise,stabilite la nivel european.

-Numele şi adresa fabricantului sau importatorului trebuie să fie inscripționate,fiind un semn de garanție a securității. Datele permit să fie contactată,în caz de nevoie,societatea care a lansat jucăria pe piaţă. Păstrează această informaţie.

-Sfaturile legate de vârstă:sunt de date de fabricant,ca urmare a cercetărilor şi testelor. Permit achiziționarea unei jucării adaptate unui anumit stadiu de dezvoltare a copilului. Menţiunea „nu convine copiilor sub 36 de luni” trebuie să fie respectată imperativ:indică faptul că obiectul nu corespunde normelor mai severe impuse pentru această categorie de vârstă.

Jucării sigure:utilizare judicioasă

În timpul folosirii jucăriei,ai grijă ca micuțul tău să urmeze tot ceea ce scrie în modul de utilizare,ca şi eventualele sfaturi legate de montarea diferitelor piese;o utilizare improprie poate dăuna securităţii copilului. Asigură-te că mezinii familiei se joacă cu jucăriile fraţilor mai mari,dacă acestea nu corespund normelor de securitate pentru vârste mai mici. Părinţii trebuie să verifice cu regularitate starea jucăriilor,și să reunţe să „meşterească” sau să repare o jucărie stricată.

Jucării sigure:atenție la baterii!

 Atenţie la jucăriile electrice,cu baterii,gonflabile,din buret sau blană sintetică! Acestea nu sunt totdeauna cele mai potrivite pentru bebeluşi,şi necesită anumite precauţii în folosire. Jucăriile electrice trebuie să fie alimentate la tensiune foarte joasă (sub 24 volţi),iar la jucăriile cu baterie,bateriile se schimbă numai de către adulţi. Dacă jucăria necesită mai multe baterii,se recomandă ca ele să fie de acelaşi tip,să nu se utilizeze în acelaşi timp baterii mai uzate cu unele noi,sau baterii alcaline cu unele obişnuite. Pentru vârste sub 36 de luni,trebuie alese doar jucării al căror compartiment pentru baterii să nu poată fi deschis de către cei mici. Copilul nu trebuie lăsat să doarmă în pătuţ cu o jucărie pe baterii. Jucăriile gonflabile prezintă riscul de a fi înghițite dacă se sparg,urmate de sufocare prin ocluzie,deci nu sunt pentru copiii sub 36 de luni. Atenție și la jucăriile ascuţite sau cu margini ascuţite:maşini de cusut,extremitatea şinelor de trenuleţ etc. Nu sunt destinate copiilor sub 3 ani.

S-ar putea să-ți placă și:

Din aceeași categorie:



Spune-ți părerea:

Cele mai citite

Ultima ediție
Click! pentru femei

7 pași pentru o piele mai tânără-nr.33(459)

apare săptămânal

Aboneaza-te la revista

3 luni - 18 lei

6 luni - 35 lei       

12 luni - 69 lei