Misterele lacului Sfânta Ana! Localnicii povestesc ce s-a întâmplat în zonă, în urmă cu mii de ani



 

Lacul Sfânta Ana este unul dintre mai frumoase lacuri din judeţul Harghita şi reprezintă o puternică atracţie turistică, datorită faptului că este singurul lac vulcanic din România.

Lacul Sfânta Ana se găseşte la 17 kilometri de localitatea Bixad, în apropiere de Băile Tuşnad. Cu câteva mii de ani în urmă, în acest loc era un munte vulcanic. Ulterior, în craterul format s-a acumulat apă din precipitaţii şi aşa a apărut lacul. 


De-a lungul timpului, Lacul Sfânta Ana nu a fost ocolit de legende care mai de care mai bizare. Prima dintre ele este despre doi tineri care urmau să se căsătorească. Tânăra, Ana, nu îşi dorea această căsătorie pentru că viitorul ei soţ era un ranchiunos şi un necioplit, dar fiindcă avea o avere considerabilă, părinţii o obligau să accepte să îl ia de soţ.

Numai că în seara nunţii, mireasa a fugit şi s-a aruncat în lac. Trupul ei nu a fost găsit nici până prezent, iar localnicii au denumit lacul după fecioara necăjită. În fiecare an, de hramul Sf. Ana, se organizează o slujbă la marginea lacului.

Ce s-a întâmplat cu mii de ani în urmă


Se spune că demult prin acele locuri trăiau doi fraţi, însă niciunul nu-l avea la inimă pe celălalt. Mai tot timpul se întreceau care este mai bogat, mai mândru şi fiecare se lăuda la celălalt cu cetatea sa. Aceşti doi fraţi nu iubeau pe nimeni, îi considerau pe oameni sclavii lor şi în fiecare zi chinuiau poporul.

Într-o zi la unul dintre ei a venit un musafir, într-o caleaşcă nemaivăzută, cu 6 cai superbi. Invidios stăpânul cetăţii l-a îndemnat pe musafir să joace la zaruri caleaşca şi caii. Având şi oarece noroc stăpânul locului a câştigat. Chiar de-a doua zi s-a dus la fratele său să-l umple de invidie, că are o aşa caleaşcă şi aşa cai.

Celălalt, văzând una ca asta, s-a jurat că o să aibă o caleaşcă şi 12 cai, şi mai şi. A doua zi a pus caleaşca în drum şi a dat poruncă să fie adunate cele mai frumoase 12 fete din cetate. Cea mai frumoasă era Ana, care a fost luată prima, apoi alte 11 tinere fecioare.

Cum află localnicii din zonă prognoza meteo

Dar cum să urneşti ditai caleaşca? Pocnind din bici, fratele invidios o plesni pe Ana şi acesteia începu să-i curgă sânge pe faţă. Supărată de una ca asta, fata blestemă: „Să te trăsnească stăpânul cerului! Scufundă-te sub pământ, ucigaş de suflete nevinovate!”. Legenda spune că numai decât s-a pornit o furtună cum nu se mai văzuse niciodată, iar fratele cel invidios cu tot cu cetatea şi acareturile lui a fost înghiţit de pământ. Iar pe locul acela apăru apoi un lac de o frumuseţe rară, în amintirea Anei.

De asemenea, Lacul Sfânta Ana are şi câteva ciudăţenii. Nivelul apei nu creşte şi nu scade niciodată, deşi lacul este alimentat doar de apa de ploaie. Localnicii de aici nu au nevoie de prognoza meteo. 

În muntele de lângă lac s-au format, de-a lungul timpului, două fisuri. Oamenii spun că dacă aerul emanat de acestea pişcă la nas, atunci este semn de furtună. Dacă nu se întâmplă acest lucru, este semn de vreme frumoasă. Mai mult de atat, se spune că oamenii veneau în trecut pentru a se ruga. Femeile care nu puteau avea copii se rugau, iar dorința li se împlinea după pelerinaj.


S-ar putea să-ți placă și:

Loading...

Din aceeași categorie:



Spune-ți părerea:

Cele mai citite

Ultima ediție
Click! pentru femei

Trucuri pentru machiaj rezistent la apă - nr.27 (505)

apare săptămânal

Aboneaza-te la revista

3 luni - 23 lei

6 luni - 46 lei                

12 luni - 91 lei

" "