Parfumul, de la Cleopatra la Chanel



 

Parfumul e o stare, un vis, o promisiune. Înseamnă seducție, lux, mister și pasiune. A fost mai întâi apanajul capetelor încoronate, ca să devină un ingredient indispensabil în rețeta frumuseții moderne.


Esențe aromatice de leac

Din Antichitatea greco-romană, istoria consemnează esențele aromatice care se ardeau atât pentru a îndupleca zeii cât și pentru a grăbi vindecarea diverselor beteșuguri. Nu toți își permiteau însă să ardă parfumuri, doar cei din clasele privilegiate. Regina Cleopatra folosea din belșug uleiuri aromate în ritualul său de frumusețe.

Alcool și mirodenii

Când în Europa au pătruns mirodeniile, aduse din ținuturi exotice și prețuite mai mult ca aurul, parfumurile a căpătat tonuri de scorțișoară și de cuișoare. Alcoolul etilic, preparat de arabi, a ajuns și pe Vechiul Continent – iar în el au fost dizolvate ingredientele aromate, pentru a le păstra aromele un timp mai îndelungat. Oamenii de rând continuau să poarte la gât punguțe cu plante frumos mirositoare, pe post de talisman și pentru a alunga neplăcutele mirosuri ale corpului.

Apa de colonie, parfumul ușor

Au rămas în istorie și parfumurile folosite excesiv la Curtea regilor Franței. Nobilii preferau să nu se spele, căci se credea că apa îi poate îmbolnăvi, și își dădeau la greu cu esențe aromate. În timpul lui Ludovic al XVI-lea și a soției lui, Maria Antoaneta, a intrat în modă apa de colonie, cu parfum ușor și proaspăt, ce se obținea inițial în orașul german Köln. Apoi, odată cu revoluția industrială, au apărut primele esențe produse în eprubetă, care s-au alăturat celor naturale.

Produsul preferat la vedetelor

Odată cu mișcarea de emancipare feminină, de după Primul Război Mondial, a apărut în scenă celebra Coco Chanel. Aceasta a creat un parfum nemaiîntâlnit, care avea în compoziție substanțe organice obținute prin oxidarea unor tipuri de alcool. Peste ocean, vedetele de la Hollywood popularizau mai întâi mărcile frațuzești, apoi pe cele autohtone. Parfumul a devenit tot mai popular, mai accesibil – păstrând însă nota de eleganță sofisticată și rafinament.





S-ar putea să-ți placă și:

Din aceeași categorie:



Spune-ți părerea:

Cele mai citite



Ultima ediție
Click! pentru femei

Cum recunoști un mincinos-nr.42(468)

apare săptămânal

Aboneaza-te la revista

3 luni - 23 lei

6 luni - 46 lei 

12 luni - 91 lei