Găluște cu prune, gustul copilăriei



 

 La sfârșit de toamnă, trebuie să încerci o rețetă gustoasă de găluște cu prune. Dacă urmezi pașii de aici, o să îți iasă la fel de bune ca cele din copilărie!

Dificultate medie
Preparare 2 h
5 porții

Pentru aluat

250 g făină
500 g cartofi
1 praf de sare
1 ou
1 linguriță zahăr
2 linguri unt

Pentru umplutură

250 g prune
1 lingură de zahăr

Pentru decor

30 g mac
5 linguri zahăr pudră

Mod de preparare

Pregătești prunele astfel: le scoți sâmburii, le pui într-o strecurătoare pentru a se scurge excesul de lichid și le presari cu zahăr.

Pentru aluat, fierbi cartofii în coajă, îi lași la răcit, apoi îi curăți și îi treci prin mașina de tocat. Amesteci piureul cu făina, oul, sarea și cu o linguriță de zahăr. Frămânți bine aluatul, apoi îl întinzi până la o grosime de 0,5 cm și îl decupezi cerculețe cu gura unui pahar . Așezi pe fiecare câte o prună și rotunjești.

Pui o oală de apă cu 1 linguriță sare la fiert și când începe să clocotească fierbi găluștele până când se ridică la suprafață. Le lași la scurs, apoi le călești ușor în untul topit și le tăvălești prin mac amestecat cu zahăr, în prealabil.


S-ar putea să-ți placă și:

Din aceeași categorie:



Spune-ți părerea:

Cele mai citite


Ultima ediție
Click! pentru femei

Top 10 surse de vitamina D-nr.50(476)

apare săptămânal

Aboneaza-te la revista

3 luni - 23 lei

6 luni - 46 lei      

12 luni - 91 lei