3 plante care reîntineresc pielea



 

Odată cu înaintarea în vârstă, pielea își pierde din fermitate, devine mai subțire și începe să arate primele semne de îmbătrânire. Din aceste motive, trebuie să folosim din timp produse care stimulează producția de colagen și elastină, cele două proteine ale pielii. Dar putem avea grijă de piele și din interior.


Pielea poate fi menținută tânără, sănătoasă și frumoasă pentru o perioadă mai lungă de timp când:

-    Există o hidratare internă și externă
-    Pielea este curățată și exfoliantă
-    Eviți fumatul și alcoolul
-    Dormi cel puțin 8 ore pe noapte, astfel încât organismul să poată regenera și repara celulele

Ceaiurile pot fi o completare a ritualului de îngrijire a pielii, plus că te relaxează după o zi lungă de muncă.

Ceai de mușețel

Ceaiul de mușețel are proprietăți antiinflamatoare și calmante, combătând probleme ca eczeme, acnee, alergii. Ceaiul poate fi băut sau aplicat (rece) pe piele. Recomandate sunt ambele opțiuni. Poate fi direct aplicat pe tegument pentru tratarea problemelor minore, dar poate fi inclus și în rețeta unei măști faciale.

Ai nevoie de:

-    ½ ceașcă ceai de mușețel
-    ½ lingură miere

Mod de preparare și aplicare:

Pune într-un vas cele două ingrediente și amestecă cu o lingură până se dizolvă mierea în ceaiul călduț. Aplică soluția obținută pe fața curată, las-o să acționeze 15 minute și apoi clătește cu apă călduță.

Ceai de păpădie

Datorită substanțelor și proprietăților pe care le deține, ceaiul de păpădie poate fi folosit pentru tratarea acneei, îmbunătățind în același timp producția de colagen și elastină. În plus, antioxidanții pe care-i conține luptă împotriva daunelor produse de radicalii liberi, prevenind astfel liniile fine, coșurile, ridurile din jurul ochilor și a gurii. Bea în fiecare seară câte o ceașcă de ceai de păpădie.

Ceai de mentă

Datorită proprietăților antiinflamatoare și antibacteriene, frunzele de mentă sunt folosite în tratamente destinate acneei. În plus, ceaiul de mentă favorizează hidratarea pielii, controlând cantitatea de sebum produsă de piele.

Pentru cele mai bune rezultate, cufundă o dischetă demachiantă în ceai de mentă și aplică pe piele. După 10-15 minute, clătește cu apă călduță. Vei observa că pielea va deveni mai catifelată, strălucitoare și sănătoasă.

Incluzând aceste ceaiuri în rutina de înfrumusețare este, fără îndoială, o foarte bună alternativă. Pentru a completa beneficiile ceaiurilor, nu uita că trebuie să bei suficient de multă apă, să te demachezi în fiecare zi, să încerci să folosești un machiaj cât mai natural, să ai o alimentație sănătoasă.


Credit foto: www.besthealthmag.ca




S-ar putea să-ți placă și:

Din aceeași categorie:



Spune-ți părerea:

Cele mai citite

Ultima ediție
Click! pentru femei

Alimente care îți dau energie-nr.37(463)

apare săptămânal

Aboneaza-te la revista

3 luni - 23 lei

6 luni - 46 lei  

12 luni - 91 lei