5 reguli pentru o pedichiură perfectă



 

Neglijate de multe ori, picioarele tale vor arăta mult mai îngrijite cu o pedichiură ca la carte. Dacă nu ai timp să ajungi la salon, poți obține rezultate bune la tine acasă, urmând câțiva pași simpli. 

1. Exfoliază și hidratează

Într-un vas cu apă călduță, adaugă 2 lingurițe de bicarbonat de sodiu și 2 linguri de sare de mare. Ține picioarele la înmuiat 10-15 minute sau până când apa începe să se răcească. Îndepărtează celulele moarte frecând pielea ușor cu ajutorul unei pietre ponce sau cu o pilă profesională, după ce ai aplicat înainte un scrub special. Insistă în special în zona călcâielor și acolo unde pielea s-a îngroșat.

2. Îndepărtează cuticulele și pilește unghiile

Nu este indicat să tai de tot cuticulele, pentru că aceastea reprezintă o barieră naturală de protecție a unghiei. Împinge-le în schimb cu ajutorul unui bețisor de bambus spre baza lor. Dacă nu s-au înmuiat destul, aplică un ulei de cuticule, pe care îl lași să acționeze 5 minute. Taie colțurile cu grijă și dă o formă potrivită unghiilor, pentru a evita încarnarea lor. Pilește-le ușor, într-o singură direcție, fără a insista însă foarte mult.

3. Aplică oja cu precizie

Spală din nou picioarele, așază-te într-o poziție confortabilă și folosește un desparțitor pentru degete special, care te va ajuta să nu te murdărești. Aplică o bază de unghii, apoi continuă cu oja sau lacul preferat. Colorează-le dintr-o singură mișcare, de la bază spre vârf, având grijă să nu iei pe periuță prea mult produs de la început. Așteaptă să se usuce apoi, dacă mai este nevoie, continuă cu un al doilea strat. Aplică oja și pe vârfurile unghiilor, pentru un efect final impecabil.

4. Grăbește uscarea

Un motiv pentru care nu obții rezultate bune este faptul că oja nu este lăsată să se usuce suficient. Indicat este să faci toate aceste operațiuni seara, când ai mai mult timp la dispoziție și poți lăsa piciorele libere peste noapte. Dacă totuși te grăbești, încearcă să apropii unghiile de o sursă de căldură, usucă-le mai rapid cu föhnul sau aplică un spray special care accelerează așezarea ojei.

5. Folosește o cremă intens hidratantă

Pielea de pe picioare se usucă foarte ușor, așa că încheie operațiunile aplicând o loțiune specială hrănitoare, pe care o lași de preferat să acționeze peste noapte. Poartă șosete din bumbac, iar dimineața pielea ta va fi mult mai catifelată.

TRUC CPF

Dacă vrei ca oja să reziste mai mult, să aibă luciu și un aspect mai intens, aplică la final un strat de top coat, produs care sigilează unghia și o protejează.

Sfat CPF

Șterge orice urmă de lac vechi, înainte de a-ți colora din nou unghiile.


S-ar putea să-ți placă și:

Loading...

Din aceeași categorie:



Spune-ți părerea:

Cele mai citite

" "