Cea mai bună soluţie contra punctelor negre



 

Ai încercat până acum nenumărate creme şi tratamente contra punctelor negre, însă nu ai obţinut rezultatele dorite? Noi îţi dezvăluim care este cea mai eficientă soluţie împotriva acestei probleme inestetice.

Iată cum poţi scăpa rapid de punctele negre de pe nas sau obraji

Rezervă-ţi 30 de minute o dată sau de două ori pe săptămână pentru a scăpa definitiv de punctele negre de pe faţă. Ce trebuie să faci?

Mai întâi,este necesar să îndepărtezi orice urmă de machiaj de pe faţă,apoi trebuie să stai cu faţa deasupra unui vas cu apă fierbinte cu scopul de a destupa porii. În timpul acestui procedeu,acoperă-ţi capul cu un prosop.

După 10 minute,aplică pe faţă un scrub preparat dintr-o lingură de miere şi o lingură de scorţişoară.

Pasta se întinde bine pe faţă şi se insistă prin masaj asupra zonelor cu puncte negre. Se lasă să acţioneze 15 minute,după care se îndepărtează cu apă călduţă. La final,se aplică pe faţă o cremă hidratantă.

Tenul tău va deveni mai curat şi mai strălucitor încă de la prima utilizare a acestui scrub,însă în cazul în care nu observi rezultate,nu te panica. Dacă ai tenul uleios şi transpiri în exces,poţi folosi masca facială de două ori pe săptămână,însă nu mai mult de atât.
 

Tipsuri care combat apariţia punctelor negre

-Curăţă şi hidratează tenul în fiecare zi.
-Spală-te pe faţă cu apă caldă de două ori pe zi.
-Exfoliază-ţi tenul o dată sau de două ori pe săptămână.
-Evită cremele uleioase sau săpunurile care conţin uleiuri esenţiale
-Evită să-ţi atingi faţa pe parcursul zilei.
-Bea multă apă.
-Asigură-ţi aportul necesar de vitmamine şi minerale necesare pielii şi organismului printr-un consum constant de fructe şi legume proaspete.

S-ar putea să-ți placă și:

Loading...

Din aceeași categorie:



Spune-ți părerea:

Cele mai citite

" "