Pregătește-ți pielea pentru plajă!



 

 Abia aștepți să ajungi la plajă și să te relaxezi sub soarele dogoritor? Aplică din timp tratamente cu ingrediente naturale, care te ajută să scapi de micile imperfecțiuni și să te expui fără grijă în costumul de baie. 

Autobronzantul maschează vergeturile

Apariția la plajă în costum de baie nu trebuie să îți provoace frustrări și nesiguranță. Orice femeie își dorește să mascheze cât mai bine micile imperfecțiuni. Dacă ai vergeturi al căror aspect te deranjează, o soluție ar fi să aplici o cantitate mică de autobronzant pe zonele cu probleme. Produsul le va estompa. Când pielea este albă și te expui pentru prima dată la soare, e posibil ca aceste linii fine să se accentueze mai mult, așa că puțin autobronzant sau pudră bronzantă te fac să te simți mai confortabil.

Estompare cu mască din avocado

O mască naturală care îmbunătățește aspectul pielii, făcând vergeturile să fie mai puțin vizibile se prepară din o jumătate de avocado, 6 capsule de vitamine E, 2 linguri ulei de măsline, 2 linguri gel de aloe vera și 2 capsule de 50 mg zinc praf sau 5 picături de zinc lichid. Se zdrobește avocado până obții o pastă, apoi se amestecă cu restul ingredientelor. Se întinde crema pe zonele cu vergeturi și se lasă să acționeze 30 de minute. Se clătește cu apă călduță.

Hidratare cu ulei de ricin și de migdale

Pentru a da strălucire pielii și a diminua aspectul vergeturilor, zonele pe care acestea apar trebuie hidratate intens. O soluție la îndemână constă în folosirea, în fiecare seară, a unui amestec din ulei de ricin și ulei de migdale. Uleiul de migdale poate fi înlocuit și cu cel de măsline. Adaugă câte o capsulă de vitamina A și E, pentru și mai multă hidratare. Masează ușor zonele cu probleme.

Strălucire sporită cu scrub din zaț de cafea

Un remediu eficient care redă elasticitate pielii și ameliorează celulita este scrubul pregătit dintr-o jumătate de cană de zaț proaspăt de cafea, o lingură ulei de măsline și o linguriță de scorțișoară. Se amestecă bine toate ingredientele și se masează zonele afectate 5-10 minute. Se clătește cu apă călduță. Pielea va deveni treptat mai netedă, iar circulația sangvină din zonele respective se va îmbunătăți.

Bronz uniform cu vitamina A

Pentru un bronz frumos și uniform consumă alimente bogate în grăsimi sănătoase, precum pește gras sau nuci. Totodată, nu uita să incluzi în dietă produse cu un conținut important de vitamina A, de pildă roșii sau morcovi, care te ajută să obții o pigmentație aurie a pielii.

 Îngrijire pentru ten

Pielea de pe față este mai sensibilă expunerii la soarele puternic din timpul verii. Pentru a nu te confrunta cu arsuri, pete pigmentare sau uscarea tenului, trebuie să îl hidratezi intens și, sub nicio formă să nu uiți de protecția solară. Exfoliază blând înainte de aplicarea cremei și folosește cât mai puține produse de machiaj, pentru a evita încărcarea porilor. Ferește-te să stai la plajă în orele de vârf și poartă ochelari și pălărie de soare de fiecare dată când ieși din casă. Nu uita nici de buze: caută un balsam cu SPF inclus și aplică-l înainte să mergi la plajă.

Bine de știut!

Îngrijește pielea pentru plajă măcar cu două săptămâni înainte de expunerea la soare, pentru rezultate vizibile. Nu uita de dieta echilibrată, bazată mai mult pe fructe și legume și fără alimente procesate.

Sfat CPF

Nu este indicat să te epilezi cu ceară chiar cu o seară înainte de a sta la soare, pielea putându-se irita mai ușor. Folosește o cremă specială după epilare, care calmează epiderma și o protejează.

Truc CPF

Pulverizează puțină apă termală pe pielea proaspăt epilată sau după expunerea la soare, pentru a calma epiderma și a preveni înroșirea și iritațiile.



S-ar putea să-ți placă și:

Din aceeași categorie:



Spune-ți părerea:

Cele mai citite

Ultima ediție
Click! pentru femei

Boli care se iau de la ștrand sau piscină- nr.29(455)

apare săptămânal

Aboneaza-te la revista

3 luni - 18 lei

6 luni - 35 lei   

12 luni - 69 lei