Calitățile ascunse ale fiecărei zodii



 

Fiecare dintre noi are câte o calitate ascunsă, pe care și-o manifestă doar în anumite momente. Află care sunt aceste virtuți în funcție de zodia sub semnul căreia te-ai născut. 

Berbec – Optimism

Găsești de fiecare dată luminița de la capătul tunelului, iar optimismul tău este de-a dreptul molipsitor. Dacă întâmpini situații dificile, reușești mereu să vezi partea plină a paharului și să îi încurajezi și pe cei din jurul tău.

Taur – Putere

Ești binecuvântată cu o calitate rar întâlnită, aceea de a avea puterea să treci peste orice obstacol și să înfrunți toate piedicile care îți ies în cale. Poți fi un lider de excepție, căci îți place să respecți regulile și să cucerești prin putere.

Gemeni – Empatie

Ești o persoană care empatizează cu cei din jur, mai ales în situații dificile, sensibile. Știi să asculți și ai capacitatea de a înțelege prin ce trec oamenii. Sufletul tău mare te determină să faci fapte bune și să sari mereu în ajutor.

Rac – Loialitate

Poate au existat sau vor fi momente în care te vei îndoi de loialitatea celor apropiați, însă niciodată ceilalți nu se vor putea îndoi de fidelitatea ta. Ești o persoană modestă și credincioasă a căror valori de viață sunt familia și prietenia.

Leu – Ambiție

Ai abilitatea de a realiza tot ce ți-ai propus datorită ambiției. Mai mult, îți place să sărbătorești fiecare reușită, ca și cum ar fi prima. Ține-o tot așa și vei ajunge departe, chiar dacă unii te vor invidia în drumul tău spre succes.

Fecioară – Flexibilitate

Ești norocoasa posesoare a flexibilității, o calitate care te ajută să te adaptezi la orice situație și te scoate din impas de fiecare dată. De aceea, nimic nu te ia prin surprindere, iar tu reușești să îți păstrezi buna dispoziție.

Balanță - Dreptate

Pentru tine, corectitudinea este mai mult decât o calitate, este un principiu de viață și o valoare morală. Mulți te consideră un lider demn de urmat, căci nu îți pierzi cumpătul și nici nu te lași condusă de alții, în funcție de interese.

Scorpion – Pasiune

Pui suflet în tot ceea ce faci și tocmai acest lucru este cheia succesului tău. Fie că e vorba de familie, fie că e vorba de carieră, îți place să te implici trup și suflet, însă uneori poți fi rănită foarte ușor.

Săgetător – Prețuire

Ai capacitatea de a prețui fiecare clipă a vieții și de a fi recunoscătoare pentru tot ceea ce îți este dat. Tocmai din acest motiv, te poți considera o persoană norocoasă, căci știi să te bucuri până și de lucrurile mărunte, aparent neînsemnate.

Capricorn – Determinare

Ești predestinată succesului deoarece îți place să muncești enorm și ai o determinare ieșită din comun. Pentru tine, nu contează că e noapte sau zi, ci e important cât de bine îți faci treaba și cât de mult evoluezi. Ai o dorință arzătoare de a fi cât mai bună în fiecare zi.

Vărsător – Expresivitate

Ești o persoană diferită față de ceilalți, iar ceea ce te diferențiază este tocmai viziunea ta altfel despre viață. Ai o expresivitate care te dă de gol în orice situație, însă te și ajută dacă faci performanțe în domeniul artistic. Reușești să îți exprimi sentimentele până la cel mai înalt nivel, de aceea unii te remarcă ușor.

Pești – Idealism

Ți-ai construit o lume perfectă, o sferă în care trăiești viața pe care ți-ai dorit-o dintotdeauna. Tocmai de aceea, cu greu poți fi afectată de ceea ce se întâmplă în jur, căci propria ta lume acționează ca un scut împotriva răului. Ești o persoană calmă, zâmbitoare, care are aspirații înalte.

Sursă foto: www.meetmindful.com  


S-ar putea să-ți placă și:

Din aceeași categorie:



Spune-ți părerea:

Cele mai citite


Ultima ediție
Click! pentru femei

Top 10 surse de vitamina D-nr.50(476)

apare săptămânal

Aboneaza-te la revista

3 luni - 23 lei

6 luni - 46 lei      

12 luni - 91 lei