Horoscopul săptămânii 11 - 17 mai 2018



 

Descoperă ce-ți prezic astrele pentru săptămâna care urmează!

Berbec

Traversați o perioadă dificilă. Vă recomand să nu vă grăbiți. Acțiunile impulsive vă pot schimba viața în rău și ar fi păcat. În acest moment, ar trebui să fiți deosebit de atente și să aveți grijă de reputația voastră, să nu comiteți abateri de la conduită, deoarece riscați pierderea credibilității, a poziției profesionale sau sociale greu cucerite până acum. Va fi nevoie să faceți și concesii.

Taur

Feriți-vă de a ceda provocării profesorilor falși din străinătate. Deși la exterior veți încerca să rămâneți liniștite, în interiorul vostru puteți fierbe un vulcan de pasiuni. Dacă activitatea devine conștient mai restrânsă prin sobrietate și precauție, puteți obține foarte multe acum. Potențialul energetic se va îmbunătăți în mod semnificativ, însă surprizele neplăcute sunt posibile.

Gemeni

Unii așa-ziși prieteni pot avea o influență negativă asupra voastră și nu trebuie să cedați provocărilor. Renunțați în aceste zile la călătoriile lungi. În familie, legăturile romantice instabile au un traseu neuniform. Dezacordurile sunt posibile, iar cele mai multe sunt legate de bani. Dacă este așa, mai bine vorbiți cu sinceritate despre problemele serioase.

Rac

Rezultatele acțiunilor voastre în acest moment pot fi benefice sau distructive. Nu trebuie să sperați la prietenii, deoarece acestea pot eșua, mai ales în chestiunile financiare. Veți găsi abordări neașteptate în rezolvarea problemelor practice. Vă sfătuiesc să încercați acum să vă expuneți cu grijă, pentru a nu ceda unei provocări din partea elementelor negative.

Leu

Nu este exclus faptul că relațiile cu colegii sau cele maritale să se rupă din cauza diferențelor de idei sau chiar de existența unor legături secrete.Vă recomand să nu distrugeți ceea ce ați realizat, ci să vă schimbați viața în bine, introducând ceva nou, atât în relațiile personale, cât și în treburile profesionale. Deschideți bine ochii, în special în zilele de 11 și 14!

Fecioară

În familie, autoritatea voastră, exigența, intoleranța, cerințele excesive asupra copilului sau asupra partenerului pot provoca conflicte și chiar ruptură. Amintiți-vă de o alegorie simplă, dar luminată: dragostea este ca o floare capricioasă de care trebuie să aveți grijă. Încercați, de dragul relațiilor armonioase, să faceți un efort, de dragul fericirii care vă așteaptă.

Balanță

Vă sfătuiesc să luați măsuri de precauție și să aveți mare grijă inclusiv de copii. Relațiile de cuplu pot fi tensionate. Multe depind de atenția și vigilența voastră. O atmosferă nervoasă și agitată v-ar putea afecta starea de spirit și sănătatea. Pentru a le repara pe ambele, încercați un sejur la mare, iar dacă asta nu se poate acum, atunci ieșiți mai des la plimbare în natură.

Scorpion

Veți dori mai multă libertate în relațiile de serviciu și în căsătorie. În acest moment, este posibilă o schimbare neașteptată din partea partenerului. Cu copiii, încercați să comunicați pe picior de egalitate, deoarece acest lucru vă va ajuta atât pe voi, cât și pe ei să înțeleagă valoarea legăturii voastre. Medical, acordați atenție gâtului sau articulațiilor.

Săgetător

Rămâneți active în treburile voastre actuale și așteptați-vă la sarcini noi, căci acestea vor fi adăugate în curând. Evitați să faceți investiții! În plan profesional, vor exista situații în care va fi necesară înlocuirea unui coleg. Depinde de situație și de tipul de activitate, dar poate că aceasta este o șansă foarte bună să vă dovediți talentele.

Capricorn

Evenimente neașteptate vă pot scoate din rutina obișnuită. Veți avea idei deosebite și pasiuni noi, dar este puțin probabil să rămână permanente. Pot însă aduce o schimbare drastică a obiceiurilor. Sunt posibile cheltuieli nesăbuite pentru un nou subiect al pasiunii voastre. Vă puteți lăsa atrase de febra câștigurilor ușoare și să cumpărați bilete la loto.
 

Vărsător

Aveți grijă la reacții și la fapte în aceste zile, pentru că le puteți regreta mai târziu. Medical, sensibilitatea organismului va crește. Pentru a preveni orice problemă, recomand să vă abțineți de la consumul de medicamente, să verificați calitatea alimentelor. Profesional, pot apărea probleme de rezolvat. Totuși, nu vor exista cazuri grave legate de bani.

Pești

Puteți avea un conflict cu cineva din conducere sau cu oameni care încearcă să vă controleze. Șantajul, disputele asupra pozițiilor dominante vor putea conduce la schimbări mari în afaceri și în carieră. Medical, orice schimbare de gusturi vă poate provoca neplăceri. Atenție mare și la sensibilitățile din sfera uro-genitală! Nu neglijați și mergeți la medic!

Astrograma săptămânii


„În urmă cu 2 ani, am trecut printr-o cumpănă din cauza unei probleme de sănătate. Această încercare m-a făcut să mă gândesc la viitor. Aș vrea să aflu ce-mi rezervă astrele în privința sănătății,a vieții profesionale și personale.” – Rodica Zaharie, născută pe 26 iunie 1964, la ora 18.30, în satul Făget, județul Alba.

Ești nativă Rac, cu Ascendentul în Săgetător, semn condus de Jupiter. Planeta se află în sectorul sănătății și te avertizează de acolo.Vulnerabilitatea ta este la afecțiuni care debutează greu și care se formează în timp, la distanță mare față de momentul și cauza care le-a provocat, sau care se tratează în vreme îndelungată. Mare grijă trebuie să ai la proastele obiceiuri din viața de zi cu zi, inclusiv la modul de hrănire. Orice exces poate conduce la probleme. Profesional, muncești mult și nu se adună mai nimic, iar financiar traversezi o perioadă care necesită efort și economie, restrângere de la tot ce înseamnă risipă de bani. Organizează-ți prioritățile, cu riscul de a fi considerată zgârcită!



S-ar putea să-ți placă și:

Loading...

Din aceeași categorie:



Spune-ți părerea:

Cele mai citite

Ultima ediție
Click! pentru femei

Trucuri pentru machiaj rezistent la apă - nr.27 (505)

apare săptămânal

Aboneaza-te la revista

3 luni - 23 lei

6 luni - 46 lei                

12 luni - 91 lei

" "