Horoscopul săptămânii 16-22 iunie 2017



 

Descoperă ce-ți prezic astrele pentru următoarea perioadă!

Berbec

Nativele au oportunități pentru a porni ceva pe cont propriu,ceva la care se gândesc de mult timp. Atenţie,nu înseamnă că e musai să înceapă acum,ci este vorba despre idee şi despre planificarea ei. O afacere mai întâi se concepe,se face un plan de bătaie şi abia apoi e demarată. Profesional,nativele au posibilitatea de promova.

Taur

Din varii motive,independente de voinţa lor,pierd un susţinător care ar fi urmat să le dea o sumă de bani ori să aibă grijă de ele. Acele cupluri care de foarte multă vreme se tot codesc dacă să se lege la cap sau nu vor lua,în sfârşit,decizia de a face pasul cel mare care aduce liniştea familiei şi a parterului  de viaţă.         

Gemeni

Cele care ştiu să vorbească reușesc să obţină susţinere financiară şi morală pentru ceea ce vor să obțină și au energia să-și pună în practică ideile. Segmentul financiar este foarte bine susţinut de Pluto,deci banii vin cu regularitate şi consistent. Să fie atente cum îi cheltuie. Este posibil să primească o ofertă de muncă,dar le-aș sugera să nu se grăbească să o accepte.

Rac

Renunţă foarte greu la ideea de cuplu,dar atunci când iau o decizie,chiar o fac. Prinse între familie şi dorința de exprimare,aleg ceea ce cred că este mai bun pentru copii,mai ales dacă lucrează în domneii care ţin de suflet –psihologie,pedagogie ş.a.m.d. Din punct de vedere financiar,au destul de multe de plătit dar se vor achita onorabil de toate aceste datorii. Sănătatea vizează întreg segementul digestiv,cu accent pe problemele hepatice.

Leu

Pot apărea fricţiuni la serviciu,între colegii bărbaţi şi colegele femei,pentru că fiecare vede rezolvarea problemelor într-un anumit fel şi,chiar dacă greşesc,nu vor să renunţa la argumentele lor. Dacă într-un cuplu relaţiile sunt tensionate sau dacă se află pe punctul de a divorţa,să nu surprindă pe nimeni dacă unul din copii va fi soluţia. Încep să tatoneze piața în vederea achiziţionării unui autoturism sau a unei locuinţe.

Fecioară

Ceea ce susţin din punct de vedere profesional este o utopie pe care doar ele o înţeleg,dar nici nu vor să plece urechea la ceea ce spun ceilalţi şi atunci lucrurile ameninţă s-o ia razna. Iată însă că se mai întâmplă și câte ceva care să le aducă cu picioarele pe pământ. Financiar,pare că le surâde norocul şi intră în posesia unor sume de bani. Cum sunt darnice din fire,vor şti ce să facă cu ei pentru a-și îmblânzi persoana iubită.

Balanță

Le-aş sfătui ca săptămâna aceasta să nu plece la drum lung,pentru că riscul unor accidente pe apă este destul de mare. Este posibil să primească nişte bani printr-o decizie definitivă şi irevocabilă. Pe de altă parte,însă,banii aceştia cum vin aşa se duc,ba vor trebui să mai scoată ceva din buzunare. Vorbim despre o serie de achiziţii pe care trebuie să le facă pentru familie. Se întind mai mult decât le este plapuma.

Scorpion

Nu sunt genul care să ceară ajutor,dar de această dată nu mai au ce face. Mai mult ca sigur,soluţia va fi găsită în familie,deşi,pentru ele,familia este acum ca o rană deshisă,care se vindecă greu. Pe de altă parte,ies la iveală tot felul de lucruri ciudate,unele pe care le ştiau şi pentru care aşteaptă soluții,dar mai sunt o sumedenie din cele pe care nu le ştiu şi care au darul să le şubrezească propria ființă.

Săgetător

Se anunţă discuţii legate de situaţii aducătoare de bani,în condiţiile în care se respectă pe ele însele. Le sugerez să fie atente la chichiţele ascunse ale oricărei situaţii,să întoarcă problema pe toate părţile,să analizeze toate aspectele şi să nu se grăbească să dea răspunsul. Se reiau relaţii de amiciţie care le-au fost de folos în trecut,doar că le-au întrerupt fără să se gândească. Vor realiza greşeala şi,cu francheţea care le caracterizează,îşi vor cere scuze.

Capricorn

Pot avea pierderi financiare sau de bunuri la care țin foarte mult. Pentru altele se finalizează un contract sau un proiect menit să le aducă bani frumoşi în buzunare,prin varii comisioane. Totuşi,le-aş sfătui pe unele să ţină cont de semnalele pe care le transmite organismul lor şi să facă un control medical amănunţit. Au șansasă materializeze o idee pe care o rumegă de mulţi ani.

Vărsător

Creativitatea este ceea ce le va aduce şanse serioase,fie de promovare,fie de găsirea unui loc de muncă,pentru cele care nu au unul. Se accentuează însă și o serie de probleme de sănătate și financiare. Este posibil să fie vorba despre o criză de litiază biliară sau de una renală care le poate aduce la spital,pentru care vor trebui să cheltuie bani sau să se împrumute.

Pești

Pot semna un contract de muncă sau de închiriere,un contract de cumpărare a unui apartament sau a unui autoturism. Pot încheia un proces de partaj,care trenează de ani buni,în favoarea lor. Să nu se culce însă pe o ureche că vor şi primi ceea ce instanţa le atribuie fără ajutorul unui executor judecătoresc. Financiar,au de reglat anumite lucruri. Important este că le vor încheia şi vor putea să-şi dirijeze cheltuielile cum doresc.

Astrograma săptămânii

„Aș dori să știu ce-mi rezervă astrele în plan profesional și sentimental,eventual și dacă voi avea un copil?“-Ana-Maria Cămărascu,născută pe 24 ianuarie 1985,la ora 10.30,București.

Un Vărsător cu Ascendent în Berbec. Dacă nu ai ezita în a spune ce gândești,cred că viața ta profesională ar avea de câștigat. Mercur și Jupiter în Casa profesională sunt un atu serios. Mai mult,prin aspectele pe care le fac cu Saturn și cu Venus,se arată aducători de bani. Trebuie să sesizezi oportunitățile,pentru că nimeni n-o va putea face în locul tău. Experiența partenerială pentru tine reprezintă un factor transformator. Din toate relațiile tale ai avut câte ceva de învățat. În privința copiilor,Luna aflată în Pești spune că nu prea dai atenție la ce îți spune corpul tău,deci s-ar putea să aștepți ceva vreme acest copil. Părerea mea este că pentru tine este mai importantă cariera decât copilul!

S-ar putea să-ți placă și:

Din aceeași categorie:



Spune-ți părerea:

Cele mai citite

Ultima ediție
Click! pentru femei

7 pași pentru o piele mai tânără-nr.33(459)

apare săptămânal

Aboneaza-te la revista

3 luni - 18 lei

6 luni - 35 lei       

12 luni - 69 lei