Zodia care te scoate din sărite



 

Ai întâlnit vreodată pe cineva care să ţi se pară din prima sufletul tău pereche şi să observi, ulterior, că e cel mai mare inamic? Există nativi care, oricât de mult ar comunica între ei, relaţia e sortită eşecului, căci mereu se termină cu scântei.


Berbec

Nimeni nu te poate enerva mai tare decât un nativ Balanţă. Asta pentru că diferenţele dintre voi sunt de la cer la pământ. La început, te va fermeca cu zâmbetul lui, iar apoi se va transforma în cel mai mare coşmar al tău. În timp ce tu acţionezi doar din impuls şi nu îţi pierzi timpul cu analiza lucrurilor, nativul Balanţă îşi va petrece o zi întreagă să ia o decizie, lucru care te va scoate din pepeni.

Taur

Când îl priveşti, nativul Scorpion ţi se pare de-a dreptul încântător. Pur şi simplu te învăluie cu farmecul lui şi cu modul său spectaculos de a te cuceri. Mai târziu, ajungi să trăieşti dezamăgirea pe propria piele, căci nu vă potriviţi mai deloc. Tu te dedici în totalitate iubirii şi îţi doreşti o relaţie de durată, iar el îşi va manifesta egoismul, gelozia dusă la extrem şi, mai ales, neîncrederea.

Gemeni

Nu îţi stă bine lângă un nativ Săgetător, căci oricât de bun prieten ar părea, va reuşi să te trădeze în cele din urmă. Dacă tu eşti o fire libertină, greu de impresionat, însă foarte prietenoasă, nativul Săgetător se plictiseşte atât de repede, încât te va da uitării în cel mai scurt timp. Acesta nu suportă monotonia şi îşi doreşte să cunoască întotdeauna oameni noi.

Rac

Să fim sinceri, nativul Rac este unul dintre cele mai sensibile şi uşor de rănit semne zodiacale. Cum ar putea el să facă faţă nativului Capricorn, o fire dură, rece şi extrem de insensibilă? Deşi s-ar putea să vă admiraţi reciproc pentru munca pe care o depuneţi, se pare că ideile voastre de viaţă nu coincid şi nu puteţi avea o relaţie pe termen lung.

Leu

Eşti predestinat să străluceşti, însă nu lângă oricine. Deşi la început, nativul Vărsător ţi se va părea partenerul ideal, nu veţi reuşi decât să vă eclipsaţi reciproc. Sunteţi două personalităţi mult prea puternice, care vor să deţină supremaţia şi să iasă în evidenţă.

Fecioară

Cauţi pe cineva drăguţ, care să te înţeleagă şi să te iubească aşa cum eşti. Nu prea ai noroc, mai ales dacă dai peste nativul Peşti, care te va impresiona, la început, după care se va transforma în cea mai mare dezamăgire a ta. Nu numai că vă aflaţi în opoziţie, dar trăiţi în lumi paralele, care cu siguranţă nu se vor intersecta niciodată. Vă apreciaţi ideile, însă nu le puteţi pune în practică în comun.

Balanţă

Aşa cum ştii deja, nativul Berbec este inamicul tău numărul 1. Nu îţi poate înţelege felul de a fi şi, ce e cel mai rău, nu are răbdare cu tine. Dacă ajungeţi să vă contraziceţi, o banală ceartă poate să denatureze. Ar trebui să vă controlaţi reacţiile!

Scorpion

Atracţia magnetică dintre tine şi nativul Taur este demnă de o ecranizare. Asta pentru că, deşi sunteţi partenerii ideali, ceva mai presus de voi vă desparte. Sunteţi ca doi munţi despărţiţi de o mare prăpastie. Tu ai o personalitate dificilă, în timp ce nativul Taur excelează la capitolul încăpăţânare.

Săgetător

Curiozitatea te va împinge în braţele unui nativ Gemeni, însă doar pentru o perioadă scurtă de timp. Deşi vă simţiţi bine la început şi aveţi un stil de viaţă exuberant, cu petreceri şi locuri exclusiviste, e nevoie de mai mult pentru ca o relaţie să funcţioneze. Nu aveţi pasiuni comune, iar motivele de gelozie vor izvorî din nimic.

Capricorn

Eşti mult prea preocupat de domeniul profesional, încât nu ai timp să te mai gândeşti la relaţiile de ordin personal. Dacă ai ghinionul să întâlneşti un nativ Rac, vei fi supusă unor încercări greu de trecut. Firea ta mult prea raţională şi ordonată te va îndepărta de dramele sensibilului Rac, care şi el, la rândul său, se va retrage în singurătate.

Vărsător

Nativul Leu te hipnotizează pe loc cu măreţia şi căldura sa. Totuşi, voi doi sunteţi ca Soarele şi Luna, doi aştri care strălucesc în momente diferite. Scena nu poate fi a amândurora în acelaşi timp, căci nu veţi mai ieşi în evidenţă. Oricât de mult v-aţi simpatiza, nu sunteţi în stare să formaţi un cuplu.

Peşti

Nimeni nu te poate răpi din lumea ta idealistă, nici măcar raţionala Fecioară care îţi transmite avertismente de pe pământ. Între voi, există o chimie specială, sortită ghinionului, căci oricât de puternică ar fi, ajungeţi să vă despărţiţi din motive banale. Pur şi simplu, personalităţile voastre contradictorii nu ajung niciodată la un consens.


Sursă foto: www.reposetherapy.com


S-ar putea să-ți placă și:

Din aceeași categorie:



Spune-ți părerea:

Cele mai citite


Ultima ediție
Click! pentru femei

Alimente care grăbesc îmbătrânirea-nr.46(472)

apare săptămânal

Aboneaza-te la revista

3 luni - 23 lei

6 luni - 46 lei  

12 luni - 91 lei