Alimente bune și rele pentru ficat



 

Ficatul este unul dintre cele mai importante organe din corp, el îndeplinind cele mai multe funcții. Dar cea care are efecte pozitive sau negative asupra lui este alimentația. În funcție de ce mâncăm, ficatul poate fi suprasolicitat sau ”ajutat”.


Există o listă cu alimentele care ajută ficatul, iar printre ele se numără:

Fulgii de ovăz

Alimentele bogate în fibre îmbunătățesc funcția ficatului, iar fulgii de ovăz sunt unele dintre ele. Include în prima masă din zi fulgii de ovăz. Studiile au arătat că acești fulgi pot stimula procesul de pierdere în greutate și reduce grăsimeam, lucru care este favorabil pentru sănătatea ficatului.

Broccoli

Legumele mențin ficatul sănătos, iar broccoli nu trebuie să lipsească din alimentația ta. Studiile au arătat că substanțele nutritive din legume mențin ficatul departe de boli. Există multe rețete care includ broccoli. Prepară-le pe care care-ți plac. La fel de sănătos este și spanacul.

Cafea

Dacă nu îți poți începe ziua fără a bea cafea, atunci te vei bucura să afli că are efecte pozitive asupra ficatului. Studiile au arătat că prin consumul a două-trei cești de cafea pe zi ficatul este protejat de daunele produse de alimentația nesănătoasă sau consumul excesiv de alcool. În plus, alte studii au arătat că reduce riscul de cancer de ficat.

Ceai verde

Datorită antioxidanților și catechinelor, ceaiul verde protejează ficatul de diferite forme de cancer, inclusiv de ficat, o spune un studiu recent. Așadar, bea câte o ceașcă de ceai verde călduț în fiecare zi.

Apa

Cel mai bun lucru pe care-l poți face pentru sănătatea ficatului este să bei apă, cât mai multă. Înlocuiește băuturile carbogazoase și energizante cu apă. Apa elimină toxinele acumulate în organism, inclusiv cele din ficat.

Migdale

Migdalele sunt sursă importantă de vitamina E, o substanță nutritivă care protejează ficatul de depunerea grăsimilor. Studiile arată că migdalele sunt bune și pentru sănătatea inimii. Mănâncă zilnic un pumn de migdale.

Ce nu este recomandat pentru ficat:

Alimente bogate în grăsimi

Toate alimentele bogate în grăsimi nu trebuie să se regăsească în dieta ta. Grăsimile îngreunează funcția ficatului, suprasolicitându-l și îmbolnăvindu-l în final. Gândește-te la sănătatea ta înainte de-a mânca produsele respective.

Zahăr

Excesul de zahăr poate afecta sănătatea ficatului. Una dintre funcțiile ficatului este să transforme zahărul în grăsimi. Iar dacă cantitatea de zahăr este excesivă, organul va produce mai multe grăsimi. În plus, pe termen lung poate dezvolta boala care se numește ficat gras.

Sare

Organismul are nevoie de sare, dar asta nu înseamnă că trebuie consumată în exces. Pune sare în mâncare numai cât este necesar pentru gust, dar nu exagera niciodată. Pe lângă ficat, sarea nu este bună nici pentru inimă și rinichi.

Alcool

Excesul de alcool are efecte negative asupra sănătății ficatului, acest lucru îl știm cu toții, el putând provoca ciroză. Încearcă că bei alcool mai rar sau evită-l, mai ales dacă îți dai seama că nu îți face bine. Încearcă să te limitezi la un singur pahar pe zi (femeile) și două (bărbații).


Credit foto: www.webmd.com




S-ar putea să-ți placă și:

Din aceeași categorie:



Spune-ți părerea:

Cele mai citite


Ultima ediție
Click! pentru femei

Top 10 surse de vitamina D-nr.50(476)

apare săptămânal

Aboneaza-te la revista

3 luni - 23 lei

6 luni - 46 lei      

12 luni - 91 lei