O lecție de viață dincolo de prejudecăți și rasism



 

Prejudecăţile, rasismul şi stereotipurile aplicate rromilor nu au doborât-o, ci au motivat-o pe Delia Grigore să lupte, ca activist, pentru drepturile neamului ei.

„Sunt de etnie rromă, vorbesc cu mândrie limba rromani,port cu bucurie costumul tradiţional, păstrez şi practic cele mai importante valori ale Rromanipenului, cunosc istoria rromilor, muncesc, de mai bine de 15 ani, cu credinţă, în slujba rromilor“.

Cu aceste cuvinte se caracterizează Delia Grigore (41 de ani), preşedinta Centrului Rromilor Amare Rromentza, lector universitar doctor la Universitatea din Bucureşti,unde predă etnologie rromani, în cadrul Catedrei de Limbi şi Literaturi Orientale. Pentru Delia, născută într-o familie de rromi intelectuali, apartenenţa a însemnat să nu se ascundă de ochii lumii şi să-şi trăiască viaţa în spiritul comunităţii sale, oricât de blamată ar fi ea.

„Prin mândria de a fi rrom îmi impun respectul“

Oprobriul public cu care se confruntă rromii a afectat-o „direct şi profund“ pe Delia din momentul în care şi-a afirmat public etnicitatea:  „În loc să mă dărâme,mi-au dat putere, m-au motivat şi mai mult să cred, să lupt şi să urc. Sunt un om fericit: am o cauză!“,afirmă cu credinţă şi tărie. Un incident, în acest sens, s-a petrecut în urmă cu 15 ani, când portarul de la Universitate,văzând-o îmbrăcată în haine tradiţionale rrome, i-a interzis accesul în clădire.

„Şi astăzi mi se mai întâmplă astfel de necazuri. Rasismul persistă (de pildă, sunt urmărită de agenţii de pază din magazine), dar mândria de a fi rrom îmi dă o forţă imensă care impune un oarecare respect chiar şi celor care mă urăsc“. Dintre multele proiecte derulate de centrul său, Amare Rromentza, aminteşte: o grădiniţă bilingvă la Săruleşti, şcoala mobilă pentru copiii rromi, două centre de informare, consiliere şi mediere pentru persoanele de etnie rromă, câteva proiecte de cercetare, stagii de formare interculturală pentru rromi.

„Am făcut tot posibilul să-mi conving studentele nu numai să cunoască, ci să şi practice cultura rromani,puritatea,respectul.“

Căsătorită cu jurământ, nu cu acte

Am rugat-o să ne vorbească despre părinţii, dar şi despre bunicii ei,despre care spune că „sunt plecaţi la Ceruri,dar ne ajută şi ne apără cu sufletul lor nemuritor“. „Tatăl meu este inginer, iar mama profesoară de limba română, amândoi pensionari acum“,povesteşte Delia. Nu era un caz rar în perioada regimului socialist ca rromii să devină intelectuali. „Erau mulţi intelectuali rromi atunci, deşi puţini o recunoşteau de frică.

Nu facem parte dintr-o comunitate tradiţională, dar în familie se practică multe reguli ale Rromanipenului, comunitatea  noastră,în special cele referitoare la puritate şi respect. Cu primul şi singurul «prieten» din viaţa mea, cunoscut la 20 de ani, m-am căsătorit cu jurământ, nu cu acte,fiindcă nu credem în acte“,  mărturiseşte Delia.

Strămoşii, un exemplu pentru Delia

Vorbind despre bunicii ei, Delia îşi aminteşte că „bunul“ din partea tatălui a fost ceferist. Bunica din partea tatălui provenea dintr-o familie foarte săracă. „A servit la o familie bogată,care a luat-o copil de suflet. Nu ştia carte, dar fata ei,mătuşa mea, a învăţat-o, spre bătrâneţe, să se iscălească şi să socotească. Avea un chip rotund ca o lună plină şi mi-o amintesc râzând mai mereu“. Bunicul din partea mamei a fost comisar de poliţie în anii ’40,apoi,după război, gestionar de restaurant.

„A fost tare bun cu mine. Îmi aducea flori din grădiniţa din faţa blocului, pe care îi plăcea s-o îngrijească. Bunica din partea mamei a fost bibliotecară şi pedagog de internat şcolar. Bunicul a părăsit-o când mama avea 6 ani. A dus-o foarte greu, a fost săracă, dar a muncit mult, iar greutăţile au făcut-o să fie uneori dură. Cu mine însă n-a fost aşa. Am învăţat multe lucruri de la ea,a fost şi este îngerul meu păzitor“.

O viaţă în spirit rromani

Despre copilăria ei, petrecută într-o casă din apropierea Teatrului Evreiesc, rememorează câteva scene emblematice: „Eram un copil retras,care se juca singur. Iubeam tare mult o păpuşă afro pe care o numeam «Negruţu’» şi, de drag, o muşcam mereu de nas.

Îmi plăcea să mă uit la insecte, în special la un melc pe care l-am şi botezat şi îi dădeam să mănânce frunze“. În încercarea de a recupera rădăcinile neamului ei, Delia Grigore a studiat culturile Indiei,limba sanscrită şi consideră că a reuşit acest lucru, măcar în inima ei. „Am încercat dintotdeauna să am, în studenţii mei, mai ales în studentele mele, nişte discipoli într-ale Rromanipenului. Am făcut tot posibilul să-i conving nu numai să cunoască, ci să şi practice cultura rromani, puritatea, respectul etc. Puţini dintre foştii mei studenţi s-au implicat în mişcarea rromilor. Puţini, dar buni“, conchide Delia Grigore.

„Bunica din partea mamei m-a crescut,şi acum este îngerul meu păzitor.“

S-ar putea să-ți placă și:

Din aceeași categorie:



Spune-ți părerea:

Cele mai citite

Ultima ediție
Click! pentru femei

Boli care se iau de la ștrand sau piscină- nr.29(455)

apare săptămânal

Aboneaza-te la revista

3 luni - 18 lei

6 luni - 35 lei   

12 luni - 69 lei