Fericirea mea sunt cei doi nepoţi ai mei



 

Am avut parte în viaţă de foarte multe momente dificile, dar le-am uitat, pentru că nimic nu se compară cu fericirea de care am parte acum.

Nepoţii mei sunt realizaţi, sănătoşi, şi acest lucru contează cel mai mult pentru mine. Acum câţiva ani, am trecut printr-o perioadă mai grea: nepoata mea, Luiza, a terminat liceul şi a început să se pregătească pentru examenele la Facultatea de Limbi Străine.

A intrat la facultate, iar la puţin timp după aceea prietenul ei de origine franceză a venit la noi, în vizită. Apoi, peste numai patru zile, Luiza ne-a anunţat că au hotărât să se căsătorească şi să se stabilească în străinătate. Nu mi-a venit să cred! De fapt, toată familia era bulversată.

Din fericire, am depăşit momentul, am acceptat situaţia, iar acum Luiza şi-a terminat studiile şi are un serviciu foarte bun în străinătate. Fratele ei, Ionuţ, a terminat şi el Facultatea de Management din Bucureşti, iar acum este director adjunct la un supermarket important din Ploieşti, oraşul în care locuim. Sunt mândră de el, pentru că a reuşit să-şi ­facă un viitor.

De nepoata mea Luiza, însă,mi-e dor în fiecare zi, chiar dacă vorbim des la telefon şi ştiu că este bine acolo. Abia aştept să vină din nou în țară cu soțul ei. Fiecare vizită a ei este o sărbătoare pentru noi!


S-ar putea să-ți placă și:

Din aceeași categorie:



Spune-ți părerea:

Cele mai citite

Ultima ediție
Click! pentru femei

7 pași pentru o piele mai tânără-nr.33(459)

apare săptămânal

Aboneaza-te la revista

3 luni - 18 lei

6 luni - 35 lei       

12 luni - 69 lei