Poveste cu vedere la Mediterană



 

Am cunoscut-o pe Edit din întâmplare, într-un orăşel aflat la 30 de kilometri de Valencia. A ales să trăiască atât de departe de Braşovul natal de dragul unui viitor mai bun pentru băiatul ei. Când am întrebat-o ce şi-ar dori din ţară, mi-a răspuns simplu: o Grasă de Cotnari.

Intrasem într-un magazin de legume şi fructe, în cochetul orăşel Chiva, ca să-mi iau mere, iar vânzătoarea şi-a dat seama imediat că „nu prea le am” cu spaniola. M-a întrebat de unde sunt, i-am răspuns că din România. „E-e-edit!“, a strigat ea, iar de undeva, din spatele buticului, s-a ivit o blondină înaltă, cu ochi verzi şi o expresie deschisă pe chip. La gât avea un medalion-iconiţă. În secunda doi,schimbam numerele de telefon. Peste nici o săptămână, făceam grătare pe superba ei terasă,cu vedere la livezile de portocali, la munţi şi la Marea Mediterană.

Insula cu flori de la etajul 6

Îmi amintesc ca şi acum...Edit îmi povesteşte cum a ajuns în Spania în timp ce admirăm peisajul,de pe terasa apartamentului de la etajul 6 – locul ei preferat,insula sa de fericire.
Acolo, Edit şi Dani, soţul ei, plantaseră sute de flori, pe care le îngrijesc cu drag.

Pe pereţi, mozaicuri originale, făcute tot de ei,din faianţă multicoloră. În colivii,ciripesc canari şi-şi fac de cap peruşi obraznici,în timp ce soarele inundă totul într-o lumină ireală. O întreb ce şi-ar dori din ţară. „O Grasă de Cotnari“, îmi răspunde. În sufragerie,pe ecranul televizorului defilează imagini dintr-un show TV românesc – Dani a făcut un drum special până în patria-mamă ca să aducă antena parabolică.

Curajul unui nou început

În urmă cu zece ani, speriat de restructurările de la Întreprinderea Tractorul Braşov, Dani lua drumul străinătăţii. Edit şi micuţul Adi, fiul lor, au rămas acasă. „Ne-am chinuit singuri timp de un an. Tatăl meu a decedat în urma unui infarct  şi, fără sprijinul soţului,am trecut foarte greu peste necaz“, îşi aminteşte ea. „Sărbătorile de iarnă au fost lipsite de bucurii,la fel şi Paştele...“

Edit a luat hotărârea să se alăture jumătăţii ei, lăsându-şi băieţelul în grija surorii. Bineînţeles, nu totul a fost roz la început:„Nu aveam cu cine mă saluta «la pâine»,ca-n Braşov,şi nu puteam să muncesc fiindcă nu înţelegeam limba.  Dacă mi-ar fi plăcut telenovelele şi dacă le-aş fi urmărit în România... aş fi ştiut şi eu măcar câteva cuvinte“,îşi aminteşte ea,cu umor.

Dar a luat cursuri de limba spaniolă şi,de îndată ce şi-a găsit de lucru,şi-a adus băieţelul în Spania. L-a învăţat singură limba ţării adoptive şi l-a înscris la şcoală. În prezent,Adi e mândria tuturor:nu numai că şi-a luat examenele cu brio,dar a şi fost acceptat ca stagiar – cu şanse de a rămâne definitiv pe post – de către o firmă din domeniul IT.

„Terasa noastră este o încântare a sufletului, câteodată bolnav de dorul de casă,de familie şi de prieteni”

Familia, pe primul loc

Edit are un fel natural de a se împrieteni cu toată lumea şi de a insufla optimism şi energie. E harnică şi comunicativă,de-asta e apreciată şi de spanioli,şi de conaţionali. E mulţumită de viaţa pe care o duce,chiar dacă actualul val de şomaj o afectează din plin.

Ori de câte ori are prilejul,face excursii în locuri pitoreşti,însoţită de „familia mare“ – adică,de prietena spaniolă a lui Adi şi de mama fetei,„cuscra“. Planurile ei de viitor sunt legate strict de familie:„Să ajungem să dansăm la nunta lui Adi“,„Soţului meu să îi dea Dumnezeu sănătate şi viaţă lungă,şi mie alături de el“. Suntem din nou pe terasă,printre flori şi canari,şi livezi de portocali în depărtare,şi ne luăm rămas-bun. „O să-mi fie dor de tine“,îmi spune. Mie îmi e deja dor de ea!

Sursa foto: telegraph.co.uk

S-ar putea să-ți placă și:

Din aceeași categorie:



Spune-ți părerea:

Cele mai citite


Ultima ediție
Click! pentru femei

Alimente care grăbesc îmbătrânirea-nr.46(472)

apare săptămânal

Aboneaza-te la revista

3 luni - 23 lei

6 luni - 46 lei  

12 luni - 91 lei