Oameni și destine

Gustave Eiffel – de la Ungheni la Paris

Gustave Eiffel – de la Ungheni la Paris

O lume întreagă a auzit de Turnul Eiffel din Paris și știe că autorul său este nu mai puțin celebrul Gustave Eiffel. Ei bine, lucrurile nu stau tocmai așa, deși într-adevăr numele inginerului francez este indisolubil legat de construcția- simbol care îi poartă numele.Având o diplomă în chimie, Gustave Eiffel lucrează inițial în domeniul căilor ferate. Poate atunci se îndrăgostește de oțel, pe care îl promovează ulterior ca material de construcție, intrând astfel în istorie. La doar 26 de ani, preia conducerea unor șantiere importante și inventează o metodă de montare a stâlpilor. Eiffel continuă să se afirme construind poduri, viaducte și gări cu schelet metalic pentru companiile de căi ferate, nu numai din Franța, dar și din Portugalia, Ungaria, ba chiar și în Egipt și în America latină. În România, proiectează podul de cale ferată de la Ungheni și Grand Hotel Traian din Iași. Tot acolo ridică și Hala Centrală, demolată mai târziu.

Citește tot
" "