Doar câteva lucruri sunt controlate de destin, adică nu țin de opțiunea noastră, precum nașterea sau moartea. Se pare că și dragostea intră în această categorie - de aceea se spune că unirea a două persoane este stabilită în cer și se celebrează pe pământ. Câteva practici magice te ajută să-l atragi pe cel care ți-e ursit.

La evrei, cărțile sfinte sugerează că, deși unirea a două persoane este inițial stabilită în cer, intervenția umană, prin rugăciune, poate schimba hotărârea divină. Divinitatea desemnează care suflete își aparțin reciproc, dar oamenii, prin propriile alegeri și acțiuni, pot schimba cursul înspre mai bine sau mai rău. Prin virtuțile și rugăciunile noastre, noi îl angajăm pe Dumnezeu în misteriosul proces de unire a sufletelor.

Magie cu sânziene

Se spune că poți să-ți visezi ursitul în noaptea de Sânziene sau în noaptea Sfântului Andrei. Trebuie să îndeplinești însă un mic ritual. Noaptea de Sânziene e specială: se deschid porţile cerului şi lumea de dincolo vine în contact cu lumea terestră. Pune sub pernă sânzienele proaspăt culese, iar cel pe care îl vezi în somn în noaptea de 23 spre 24 iunie îți va deveni soț, fiindcă în aceste momente magice, visele și realitatea se întrepătrund. Dimineaţa, trebuie să-ți speli corpul cu roua culeasă în zori (numită şi apă de stele), deoarece se crede că sporeşte puterea de seducţie şi aprinde scânteia pasiunii.

Chipul din oglindă

Tot un gest ritual este și punerea firelor de busuioc sfinţit sub pernă în noaptea Sfântului Andrei, pentru ca tinerele să îşi poată vedea ursitul în vis. Tot de Sf. Andrei, la miezul nopții, fetele nemăritate se duc la fântână, aprind o lumânare păstrată de la Paşti, o pun în găleată şi o coboară în adâncul puțului. Când luciul apei se luminează, trebuie să rostească incantația: „Sfinte Andrei, /Scoate-i chipul în faţa apei,/ Ca în vis să-l visez,/Ca aievea să-l văz!“. Dacă apa se tulbură, fata își va vedea ursitul. Ritualul menit să releve chipul oglindit al ursitului se practică și în alte părți ale Europei. În Occident, în noaptea de 31 octombrie, tânăra dornică să-și vadă alesul trebuie să stea în fața oglinzii cu o lumânare aprinsă, un măr și un cuțit. Taie mărul în 9 bucăți și mănâncă 8, iar ultima trebuie aruncată în oglindă. Se crede că cel menit să-i fie soț apare în luciul oglinzii, pentru a prinde ultima bucată.

Datina vergelatului

În ajunul unei mari sărbători religioase sau în noaptea de Anul Nou, în tradiția noastră populară există obiceiul „vergelatului“ sau al aflării ursitului. Fetele merg la o femeie în vârstă, oficianta ceremoniei, înzestrată cu darul de a le ghici. Aceasta aşază pe o masă 7 sau 12 străchini, sub care ascunde diverse obiecte -  o oglindă, o bucată de pâine, un pieptene, un pahar, bani  -, dar există și o strachină sub care nu pune nimic. Fetele, care inițial părăsiseră încăperea, sunt chemate, pe rând, să îşi afle soarta, în funcţie de obiectul de sub vas. Fiecare îşi alege câte o strachină. Cea care găseşte pâinea se va mărita după un tânăr harnic, cea care găsește paharul va lua un bețiv, fata care descoperă banii va avea parte de un soț avut, iar tânăra care ridică strachina goală nu se va mărita în anul următor.
Casetă

Magia albă, pentru a-l face să te iubească

„Făcutul cu ulcica“ este un alt ritual magic, care te face să fii iubită de cel de care te-ai îndrăgostit. Iei o ulcică nouă și o pui cu gura în jos. Pe fundul ei aşezi 3 tăciuni aprinși și ținând-o în mâini, o învârtești în sensul acelor de ceasornic, cu grijă ca să nu cadă cărbunii și rosteşti incantaţia: „Eu nu învârtesc ulcica,/ Ci întorc gândul/ Și cuvântul/ Și inima lui (pronunți numele celui dorit)/ De la altele către mine./ Să-i par din față cuconiță,/ Iar din spate păuniță!“

Credit foto: www.pixabay.com

S-ar putea să-ți placă și:

Loading...

Din aceeași categorie:



Spune-ți părerea:

Cele mai citite

Ultima ediție
Click! pentru femei

Trucuri pentru machiaj rezistent la apă - nr.27 (505)

apare săptămânal

Aboneaza-te la revista

3 luni - 23 lei

6 luni - 46 lei                

12 luni - 91 lei

" "