Tainele ghicitului în bobi



 


Când stai cu teama că nu vei trece peste o încercare care urmează sau că nu vei avea răspuns pozitiv într-o problemă care te macină, încearcă o metodă folosită de străbunicile noastre, pentru a afla dacă dorințele ți se îndeplinesc!

Ghicitul în bobi e o practică veche, prin care poți afla ce se întâmăplă în viitorul apropiat. Nu e ceva foarte complicat, trebuie doar să respecți câteva reguli. Pentru început, ia un pumn de fasole uscată şi gândește-te puțin la ceea ce te frământă.

Numărul de boabe se notează ca puncte

Dă drumul boabelor pe masă și alege 4 grămăjoare, fără să te gândești. Numără câte boabe are fiecare grămăjoară în parte. Dacă rezultatul este un număr impar, notezi pe o foaie de hârtie un punct, iar dacă este par, treci două puncte. Rezultatele le scrii unele sub altele. Luate două câte două, punctele alcătuiesc forme geometrice care indică cele 4 elemente ale naturii: Pământ (un pătrat), Apă (un triunghi cu vârful în jos), Foc (un triunghi cu vârful în sus), Aer (2 puncte unul sub altul). În funcție de poziția fiecărui element se obții predicțiile. Vezi ce-ți indică varianta pe care ai obținut-o!

Pământ
.  .
.  .


Apă
.  .
 .


Foc
 .
.  .


Aer
.
.

Foc peste Pământ

.
. .
. .
. .


Te așteaptă numai succese. Elementul Foc peste acela de Pământ arată că vei avea o mare bucurie în următoarea perioadă.

Foc peste Foc

.
. .
.
. .


Combinația foc peste foc nu poate anunța nimic bun. Vor fi pagube, necazuri în zona profesională, mai ales dacă ai avut o perioadă prosperă. În schimb, pe plan plan personal, combinația  prevestește o pasiune arzătoare.


Foc peste Apă

.
. .
. .
.


Este momentul să te resemnezi și să te împaci cu ideea că vor urma și vremuri mai bune. N-ar fi rău să-ți stabilești alte scopuri și să faci alte planuri.

Foc peste Aer


.
. .
.
.

Ceea ce pare a fi o mare înfrângere îți oferă ocazia să ieși din zona ta de confort. Pe cât de repede te cuprinde entuziasmul, pe atât de iute piere.

Pământ peste Pământ

. .
. .
. .
. .

Cea mai bună combinație este să obții de 2 ori elementul Pământ. Vei avea parte de bogăţie, linişte, echilibru.

Pământ peste Apă

. .
. .
. .
.

Vei avea parte de o pierdere care îți aduce tristețe și lacrimi. Poate fi vorba și despre o mare dezamăgire.

Pământ peste Aer

. .
. .
.
.

Dacă îți dorești o îmbunățire a relației de cuplu, norocul îți surâde. Elementul pământ peste elementul aer îți spune că te vei bucura de prieteni, de rude.

Pământ peste Foc

. .
. .
.
. .

Pământul deasupra focului îţi indică un noroc uimitor şi o rezolvare nesperată a unei probleme. Trebuie să profiţi de conjunctura favorabilă!

Apă peste Apă

. .
.
. .
.

Este o variantă care prevestește singurătate în plan personal, dar și reușite profesionale.

Apă peste Aer

. .
.
.
.

Se anunță o mare dezamăgire din partea unui bărbat, din cauză că te va aduce într-o situație complicată și neplăcută.


Apă peste Foc

. .
.
.
. .

Nu este răspunsul pe care l-ai dorit, pentru că vei avea mai multe încercări și neînțelegeri în cuplu. Vestea bună este că dacă veți trece cu bine peste toate, veți avea o relație mult mai bună.

Apă peste Pământ

. .
.
. .
. .

Te așteaptă o perioadă agitată, în care vei avea parte de supărări. Te vei înfuria adesea din nimic. Încearcă să nu exagerezi!

Aer peste Aer

.
.
.
.

Este nevoie să faci ceva pentru a-ţi schimba norocul. Dacă se așază 2 elemente aer unul deasupra celuilat, e posibil ca în viața ta lucrurile să nu fie bine aşezate sau poate tu nu ești mulțumită.  

Aer peste Pământ

.
.
. .
. .

Vei avea noroc la bani. Primeşti și veşti bune, ai o mulţime de  oportunităţi şi te afli într-o dispoziţie foarte bună.

Aer peste Foc

.
.
.
. .

Iubești, dar dragostea ta nu e împărtăşită. Totuși, te vei bucura de multă mulţumire sufletească.

Aer peste Apă

.
.
. .
.

Nici acesta nu este un rezultat îmbucurător. Înseamnă despărţire ori deziluzie.

Știai că…
… se spune că boabele de fasole sau de porumb sunt cele mai potrivite pentru ghicit?

S-ar putea să-ți placă și:

Din aceeași categorie:



Spune-ți părerea:

Cele mai citite


Ultima ediție
Click! pentru femei

Alimente care grăbesc îmbătrânirea-nr.46(472)

apare săptămânal

Aboneaza-te la revista

3 luni - 23 lei

6 luni - 46 lei  

12 luni - 91 lei