Ce jucării sunt potrivite pentru copilul tău



 

Jocurile şi jucăriile stimulează nu doar îndemânarea copilului, ci şi imaginaţia şi inteligenţa lui. Când le alegi pentru puiul tău, există câteva criterii de care trebuie să ţii cont. Psihologii îţi propun să optezi pentru obiectele adecvate vârstei micuţului şi nivelului său de dezvoltare.

Alegerea jucăriilor este o misiune serioasă pentru părinţi. Obiectele prea simple au mari şanse să îl plictisească pe micuţ,iar cele prea avansate îl vor exaspera sau enerva. Când ieşi victorioasă din raionul cu jucării,după ce ai găsit varianta potrivită pentru vârsta lui,îi vei dărui năzdrăvanului nu doar un obiect cu care să se joace,ci şi ore de educaţie,explorare şi învăţare.

„Prin joacă,copiii încearcă să copieze viaţa adulţilor,aşa cum o observă ei zi de zi“,explică psihologul Yolanda Creţescu. „De aceea,de cele mai multe ori,vom vedea copii care au  înclinaţii spre a interacţiona cu instrumentele de muncă ale părinţilor sau cu diverse jucării care mimează obiceiurile celor mari. Obiectele pe care le aleg,personajele la care apelează şi dinamica dintre acestea ne oferă informaţii despre lumea interioară a celor mici şi pot indica preocuparea lor faţă de mediul social în care trăiesc.“

Jucăriile variate ajută dezvoltarea armonioasă

Jucăriile sunt considerate de psihologi instrumente sociale prin care cei mici explorează lumea. Pentru a realiza această misiune,este foarte important ca părinţii să le diversifice şi să iasă un pic din zona unui singur personaj preferat de copil. „De multe ori,facem greşeala de a le cumpăra copiilor aceleaşi jucării,limitându-le extrem de mult orizonturile. Observăm personajul preferat al copilului şi îi luăm de la jucării şi haine,până la alimente care poartă emblema personajului favorit“,subliniază Yolanda Creţescu.

Copii sub 1 an:obiecte care stimulează simţurile

În primele 3 luni de viaţă,tu eşti jucăria preferată a bebeluşului tău. Totul ţine de dezvoltarea senzorială,iar interacţiunea cu chipul şi cu vocea mamei sunt exact lucrurile de care au nevoie sugarii. După această

vârstă şi până în cea de 1 an,cele mai bune variante pentru cel mic sunt:zornăitoarele,jucăriile pe care le agiţi ca să îl faci să râdă,cele care chiţăie,fi gurinele din cauciuc care plutesc în cădiţă,cărţile din materiale textile pline de culoare (acestea ajută la dezvoltarea vederii şi a atenţiei),maşinuţele sau animăluţele pe roţi,pe care le poate împinge sau cele pe care le poate trage după el.

1-3 ani:seturi de construit

Cumpără-i obiecte care îl ajută să rezolve probleme,să construiască,să creeze. Cele mai bune variante pentru el sunt jucăriile care îl încurajează să selecteze,să sorteze,cele care funcţionează pe principiul păpuşilor Matrioşka,plastilina,cuburile de construit,cărţile cartonate cu marginile rotunjite,mingile moi,cărţile ilustrate,jucăriile muzicale şi puzzle-uri simple.

Preşcolari şi şcolari:teste de inteligenţă şi creativitate

Copiii preşcolari şi cei care se apropie de vârsta şcolară vorbesc mult şi pun multe întrebări. Le place să experimenteze şi,bineînţeles,le place să se joace cu prietenii. Recomandate sunt jocurile care le pun la încercare inteligenţa,jocurile de societate,creioanele colorate sau cerate,acuarelele,lipiciul şi foarfeca,plastilina,cărţile,instrumentele muzicale simple,obiectele cu care se pot juca în aer liber,marionetele şi teatrele de păpuşi,puzzle-urile,tricicletele sau bicicletele cu roţi ajutătoare (plus cască de protecţie),săniuţele,trenuleţele din lemn sau electrice.

„Sunt recomandate jocurile de echipă,precum «Monopoly »,prin care copilul exersează abilităţi strategice şi achiziţionează informaţii noi,sau «Nu te supăra,frate»,joc de socializare,care aduce egalitatea între partenerii jocului şi care învaţă micuţul să fie empatic,să împartă,să îşi învingă teama de nou sau de eşec“,enumeră Yolanda Creţescu.

Sfat Click! pentru femei

Evită să laşi pe mâna copilului nesupravegheat obiecte ascuţite,foarfecă standard,jucării electrice sau telecomanda.

Sfatul specialistului

Yolanda Creţescu,psiholog,coordonatorul Centrului Vocaţional pentru Dezvoltare Armonioasă Happy Minds,www.happyminds.ro

Jucăriile şi joaca ajută copilul să se dezvolte din punct de vedere emoţional,social,vocaţional,şi să obţină cunoştinţe noi. De aceea,părinţii trebuie să lărgească sfera jucăriilor pe care cei mici le folosesc şi să le cumpere şi jucării din diverse sfere profesionale,pentru a vedea cum interacţionează micuţii cu ele. O trusă de arhitect sau una de pictură,o trusă de asistent medical sau instrumente muzicale – toate acestea deschid orizontul de cunoaştere al copilului îi pun în evidenţă predispoziţia sa pentru un anumit domeniu de activitate sau pentru o anumită profesie.

S-ar putea să-ți placă și:

Din aceeași categorie:



Spune-ți părerea:

Cele mai citite

Ultima ediție
Click! pentru femei

Boli care se iau de la ștrand sau piscină- nr.29(455)

apare săptămânal

Aboneaza-te la revista

3 luni - 18 lei

6 luni - 35 lei   

12 luni - 69 lei