Copilul tău este dependent de Internet?



 

Încă de la vârste fragede, copiii sunt atraşi de lumea virtuală a Internetului. Consecinţele sunt grave, calculatorul riscând să devină cel mai bun prieten al copilului.

Copilul dependent de net riscă să devină un adult nefericit

Un sondaj al CNA,realizat în 2007,arată că 45 la sută din copii îşi petrec timpul liber în faţa calculatorului. Dintre aceştia,50 la sută se joacă,iar 47 la sută discută pe chat-uri. Când copilul rămâne ore în şir în faţa calculatorului,renunţând la prieteni şi la joacă,apar primele semne ale dependenţei de Internet. “Însingurat şi cu iluzia unei false comunicări,copilul încetează să mai participe la viaţa de familie şi caută să evite orice responsabilitate,doar ca să aibă timp pentru calculator. Cum la vârste fragede vulnerabilitatea este foarte mare,el poate fi predispus către formarea acestui tip de adicţie”,spune psihologul Lena Rusti. De altfel,specialiştii au atras atenţia că adolescenţii care navighează pe Internet fără să fie supravegheaţi se dezvoltă emoţional mult mai greu decât cei din generaţia lor care socializează în viaţa reală. Pe termen lung,ei devin nişte adulţi nefericiţi,cu probleme de comunicare.

Internet? Da,dar cu anumite condiţii

Pentru a nu deveni un inadaptat din punct de vedere social,trebuie să-i impui copilului tău câteva reguli de folosire a internetului chiar din momentul în care îi cumperi un calculator.

Verifică cum îl foloseşte!

Dacă foloseşte calculatorul pentru a-şi face temele sau pentru a căuta informaţii pentru şcoală,verifică-l din când în când pentru a fi sigură că nu este distras de jocuri online sau de mesaje primite pe Messenger.

Impune-i o limită de două ore!

Dă-i voie să se joace pe calculator numai după ce îşi termină lecţiile şi doar pentru o perioadă scurtă de timp,de maximum două ore. Aşază-i calculatorul în sufragerie sau într-un loc unde să-l poţi verifica din când în când.

Nu-l lăsa să comunice cu străinii!

Blochează-i mesajele pe care le poate primi de la străini prin programele de conversaţie online cum ar fi Messenger. Spune-i că-i dai voie să folosească acest program doar dacă discută cu prieteni şi persoane cunoscute.

Convinge-l să iasă la joacă!

Cel mai important este să-ţi convingi copilul să renunţe la orele petrecute la calculator în favoarea unei activităţi în aer liber sau a unor întâlniri cu prietenii. Înscrie-l la un sport,trimite-l în tabere tematice,ajută-l să se integreze într-un grup şi să se desprindă de calculator.

S-ar putea să-ți placă și:

Loading...

Din aceeași categorie:



Spune-ți părerea:

Cele mai citite

Ultima ediție
Click! pentru femei

Trucuri pentru machiaj rezistent la apă - nr.27 (505)

apare săptămânal

Aboneaza-te la revista

3 luni - 23 lei

6 luni - 46 lei                

12 luni - 91 lei

" "