Metode de contracepție după sarcină



 

Multe femei se întreabă când trebuie să înceapă să folosească metodele contraceptive după ce au dat naștere copilului. Perioada de fertilitate poate reveni în orice moment, la aproximativ două săptămâni înainte de prima menstruație de după naștere, astfel că trebuie reținut faptul că nu există niciun semn care să confirme la timp revenirea fertilității. Așadar, folosirea contraceptivelor îți va oferi o oarecare siguranță și de aceea este bine să fii precaută.

Iată 5 metode de contracepție pe care le poți utiliza după sarcină:

Diafragma

Poți folosi o diafragmă de fiecare dată când dorești să ai contact sexual. Diafragma este un disc moale, circular, din cauciuc sau silicon, care se introduce adânc în vagin. Medicul ginecolog sau o asistentă medicală îți pot prescrie această diafragmă, dar nu imediat după sarcină, ci la aproximativ două luni, deoarece abia atunci colul uterin își revine la forma inițială.

„Diafragma este eficientă într-o proporție de 92%, aproximativ 96%, atât timp cât este utilizată în mod corespunzător, eventual și cu un spermicid”, afirmă domnul doctor Silviu Iștoc.

Pilula simplă

Poți utiliza pilula simplă dacă alăptezi, deoarece aceasta nu va afecta nou-născutul. Aceasta este definită astfel deoarece, spre deosebire de pilula combinată, nu conține estrogen, ci doar o cantitate redusă de progestină. Pilula simplă se ia zilnic, la aceeași oră, fără întrerupere între folii. Dacă uiți să iei pastila la ora stabilită, nu poți întârzia administrarea ei mai mult de 2-3 ore.

„Este recomandată pilula simplă femeilor care alăptează, deoarece nu conține estrogen și aceasta este sigură atât pentru mamă, cât și pentru copil. Pilula simplă nu afectează în niciun fel lactația și nici sugarul, atunci când acesta este hrănit la sân”, spune domnul doctor Silviu Iștoc.

Implantul subdermic

Un implant subdermic poate dura până la trei ani. Implantul este un tub de plastic, mic, subțire, flexibil, de 3 centimetri. Tubul conține progesteron și constituie una dintre cele mai sigure metode contraceptive, și este activ încă din primele 24 de ore de la implantarea acestuia. Acest implant se poate face după 21 de zile de la nașterea bebelușului. Nu afectează alăptatul deoarece conține o cantitate mică de progesteron. Implantul poate fi îndepărtat printr-o tăietură mică a pielii, desigur sub un anestezic local. Implantul cu progesteron se face deasupra cotului, în partea interioară a brațului.

Spermicidul

Spermicidul este un mijloc de contracepție care poate fi folosit după nașterea unui copil. Acesta se aplică în vagin înaintea unui contact, pentru a preveni sarcina. Spermicidul se găsește în mai multe forme, cum ar fi: creme, geluri, spume sau ovule ( inserții moi care se topesc în interiorul vaginului). Acesta "imbracă" colul uterin și oprește mișcarea spermatozoizilor.

„Spermicidul se introduce în vagin cu aproximativ 15 minute înainte de contactul sexual, deoarece substanța va deveni activă doar după dizolvare, în prezența căldurii corporale. După contact nu este recomandat să mergi la toaletă aproximativ 6 ore, deoarece există riscul ca agentul contraceptiv să fie anulat de agenții de spălare”, ne spune domnul doctor Silviu Iștoc.

Steriletul - DIU

Un sterilet poate fi teoretic înserat imediat după naștere, indiferent dacă ai născut natural sau prin cezariană. Indicat este însă să aștepți minim 2 luni după ce ai născut pentru a introduce un DIU. Dacă steriletul este înserat imediat după naștere, este posibil să întâmpini probleme și acesta să iasă, însă unele femei aleg să-l introducă mai devreme decât este indicat.

Steriletul este eficient imediat după înserare, dar ginecologul tău îți va recomanda amânarea contactului sexual până la examinarea de după 6 săptămâni postpartum. Acest lucru se recomandă pentru a exista siguranța că vaginul și perineul au fost vindecate.

„Steriletul are multe beneficii; este relativ ușor de aplicat și sigur, nu interferează cu alăptarea sau activitățile zilnice, este ușor reversibil în cazul în care te hotărăști să rămâi din nou însărcinată. DIU cu hormoni reduce durerea menstruală și hemoragiile menstruale severe și poate fi cea mai bună alegere pentru contracepția pe termen lung. Nu trebuie înlocuită timp de până la 5 ani”, afirmă domnul doctor Silviu Iștoc.

Acestea sunt cele mai bune metode contraceptive la care poți apela după ce ai dat naștere unui copil. Este important să-ți întrebi ginecologul care ar fi cea mai bună metodă contraceptivă pe care ar trebui să o utilizezi.

Informațiile au fost oferite de Silviu Iștoc, medic primar Obstetrica-Ginecologie, Spitalul Medicover, în cadrul Departamentului de Medicină Materno-fetală și Chirurgie Ginecologică Minim Invazivă și la Clinica ProVita.


Credit foto: www.netdoctor.co.uk

S-ar putea să-ți placă și:

Loading...

Din aceeași categorie:



Spune-ți părerea:

Cele mai citite

Ultima ediție
Click! pentru femei

5 idei de machiaj pentru vară-nr. 20(498)

apare săptămânal

Aboneaza-te la revista

3 luni - 23 lei

6 luni - 46 lei             

12 luni - 91 lei

" "