Alimente, băuturi și medicamente care nu trebuie luate împreună



 

Interacţiunea dintre anumite alimente, băuturi şi medicamente poate fi periculoasă.  Există ingrediente din meniul zilnic care pot schimba efectul substanțelor active din pilulele prescrise de doctor.


Grepfrutul nu merge cu medicamentele anticolesterol

Sucul de grepfrut nu merge cu anumite tipuri de medicamente, cum ar fi cele anticolesterol. La fel, dulciurile pe bază de lemn dulce scad eficacitatea anumitor medicamente care combat hipertensiunea arterială.

Cafeaua nu se combină cu antibiotice

 Cofeina din cafea, ceai și anumite băuturi carbogazoase poate interacționa cu antibioticele prescrise contra infecțiilor urinare.


Alimentele sărate nu-s bune în hipotiroidie

Dacă suferi de hipotiroidie şi urmezi tratament de substituție hormonală, evită produsele foarte sărate, care afectează sinteza de hormoni tiroidieni. Consultă-ţi doctorul dacă obişnuieşti să consumi preparate bogate în fibre, pe bază de soia, lapte de soia și nuci, pentru că se poate impune schimbarea dozei de medicament. Legumele crucifere (varza, broccoli, ridiche), nucile de pin, meiul, arahidele pot afecta utilizarea iodului de către glanda tiroidă. Consumă-le gătite, nu crude.

Tăria nu merge cu analgezice, aspirină și ibuprofen

Alcoolul, combinat cu analgezice, poate avea efecte nedorite asupra ficatului. Dacă iei în mod regulat pilule antidurere şi dacă bei mai mult de un pahar cu tărie pe zi, ai şanse mari să-ţi distrugi ficatul. Tot băuturile alcoolice interacţionează în mod periculos cu anumite medicamente administrate pacienţilor cu afecţiuni respiratorii. De asemenea, aspirina, ibuprofenul, antidepresivele și antihistaminicele nu se combină cu alcool.


S-ar putea să-ți placă și:

Din aceeași categorie:



Spune-ți părerea:

Cele mai citite



Ultima ediție
Click! pentru femei

Cum recunoști un mincinos-nr.42(468)

apare săptămânal

Aboneaza-te la revista

3 luni - 23 lei

6 luni - 46 lei 

12 luni - 91 lei