Leacuri contra durerilor de încheieturi



 

Intense și uneori greu de suportat, durerile de încheieturi pot afecta pe oricine, însă se manifestă, cel mai frecvent, la vârstnici. Sunt mai accentuate în sezonul rec, dar pot fi ameliorate cu ajutorul remediilor naturale. 

Apar, de obicei, la nivelul genunchilor, umerilor şi coatelor. Pot avea cauze variate, de la traumatisme, până la afecțiuni precum osteoporoza, artrita, atroza, guta. Durerile de articulații afectează mobilitatea și se pot intensifica în urma unui efort. Pot dispărea după o săptămână sau pot să dureze câteva luni.

Coada-calului

Datorită conținutului ridicat de siliciu, planta joacă un rol important, mai ales la nivelul oaselor și articulațiilor – favorizează mineralizarea și redă mobilitatea articulațiilor. Se toarnă peste o lingură de plantă uscată o cană de apă fierbinte și se ține la infuzat 10 minute. Se strecoară ceaiul și se lasă la răcit, apoi se beau 2-3 căni pe zi.

Urzica 

Frunzele de urzică reduc inflamaţiile articulare şi, totodată, întăresc structura oaselor. Infuzia se prepară dintr-o lingură de plantă, la o ceașcă de apă clocotită. Se beau 2-3 căni de ceai pe zi, pe stomacul gol. Pentru efect sporit, urzica poate fi combinată cu alte plante, precum salcia, creţuşca, sau mesteacănul.

Angelică 

Durerile reumatice şi cele provocate de gută pot fi ameliorate cu infuzie de angelică. Peste o lingură de plantă uscată și mărunțită se toarnă o cană cu apă fierbinte. Se beau 2 căni pe zi, timp de 3 săptămâni. Atenție! Tratamentul nu este indicat femeilor însărcinate și diabeticilor.

Lemn-dulce

Rădăcina de plantă conţine un compus, glicirizina, care are efect antiinflamator și antidurere. Peste o linguriță de rădăcină de lemn dulce se toarnă 2 căni de apă clocotită. Se lasă peste noapte, se strecoară, apoi se consumă câte o jumătate de cană, de 2 ori pe zi.

Salcie albă

Coaja de salcie albă acționează ca o aspirină naturală, datorită concentrației mari de saligenină, calmând durerile. Se toarnă o cană de apă fiartă peste 2 lingurițe de scoarță uscată și măcinată. Se fierbe la foc mic, aproximativ 10 minute, apoi se strecoară și se îndulcește cu miere. Se beau 2 căni pe zi.

Sfat Click! pentru femei

Pentru ameliorarea durerilor de încheieturi sunt recomandate cataplasmele cu foi de varză. Se pun câteva foi de varză, zdrobite ușor, într-un tifon lat, apoi se aplică compresa pe locul dureros cu 2-3 ore înainte de culcare.

Sursă imagine: E1.ru

S-ar putea să-ți placă și:

Loading...

Din aceeași categorie:



Spune-ți părerea:

Cele mai citite

" "