Plante care calmează durerea



 

 Fie că este vorba de dureri articulare, de stomac sau migrene, remediile naturiste îți vin în ajutor. Multe dintre leacurile naturiste sunt, de cele mai multe ori, la îndemână, și te ajută să scapi de neplăceri și să-ți reiei activitățile cotidiene.

Arnica, bună pentru articulații

Arnica se găseşte în creme şi geluri, care ameliorează durerea de genunchi la persoanele care suferă de osteoartrită. În reumatismul cronic se utilizează infuzia de arnică. Se prepară  din 5 g de flori şi 5 g de frunze de nalbă la o cană de apă clocotită. După ce se infuzează 15 minute, se strecoară şi se bea cu înghiţituri rare.

Menta alungă migrenele

Ceaiul de mentă alină durerea de cap. De asemenea, are capacitatea de a diminua nivelul de stres şi de a oferi organismului energia de care are nevoie. Peste o linguriță de frunze de mentă uscate și mărunțite se toarnă o cană de apă fiartă, după care se lasă la infuzat 30 de minute. Se strecoară, se îndulcește după gust, cu miere. Se beau câte 3 căni pe zi, după mesele principale. Nu se administrează pe perioade îndelungate, deoarece produce obișnuință.

Cuişoarele combat durerile de dinţi

Uleiul de cuişoare este un bun remediu care te scapă de durerile dentare. Durerile de dinţi şi măsele pot fi combătute prin introducerea cuișoarelor în cavitatea măselei cariate sau prin mestecarea lor de 3-4 ori pe zi. Mai este eficientă și masarea dinţilor şi gingiei cu un tampon de vată, înmuiat într-un amestec de 15 picături ulei de cuişoare la o lingură ulei de floarea soarelui.

Scoarța de salcie albă, excelent antireumatic

Scoarța de salcie albă conține derivați ai salicinei, fiind considerată, pe bună dreptate, aspirina naturală. Infuzia de scoarță are acțiune antiinflamatoare, antireumatică și analgezică (adică, efect de calmare a durerii). Peste 2 lingurițe de scoarță uscată și măcinată, se toarnă o cană cu apă clocotită și se lasă la infuzat 10 minute. Se trecoară și se consumă cu puțină miere.


S-ar putea să-ți placă și:

Din aceeași categorie:



Spune-ți părerea:

Cele mai citite



Ultima ediție
Click! pentru femei

Cum recunoști un mincinos-nr.42(468)

apare săptămânal

Aboneaza-te la revista

3 luni - 23 lei

6 luni - 46 lei 

12 luni - 91 lei