Certificatul "Firma de încredere", o alegere inteligentă pentru orice bună antreprenoare (P)



 

Nicio societate nu poate să rămână în afaceri dacă nu îşi mulţumeşte clienţii. 

Aceasta este o regulă de care nimeni nu poate scăpa şi multe firme cu investiţii mari şi cu pretenţii au dat faliment tocmai pentru că au trecut clienţii în plan secund şi s-au concentrat doar pe câştiguri. Până la urmă,oamenii cu şi pentru care lucrezi sunt cei care îţi vor aduce noi şi noi clienţi,mai ales în timpurile noastre,în care veştile se răspândesc mai repede ca niciodată.Iar dacă vrei ca afacerea ta să reușească și să convingă pe toată lumea că este cea mai potrivită pentru ceea ce își doresc ei,atunci un certificat așa cum este cel de “Firma de încredere” ar putea să fie indicat.

Atenția la detalii este o caracteristică feminină,așa că nu lăsa detaliile să îți strice afacerea

Detaliile sunt cele care contează în orice afacere. Un detaliu poate să nemulţumească un client,în timp ce altul ar putea să fie contrariat de altceva. Şi chiar dacă perfecţiunea este imposibil de atins,orice patron este dator afacerii sale să lucreze cât de bine se poate pentru a încerca să mulţumească pe toată lumea,pentru că aşa va avea şi el sau ea de câştigat. 

 
Cu cât lumea este mai mulţumită,cu atât vor veni mai mulţi clienţi,însă orice detaliu care scârţâie ar putea să împuţineze numărul acestora. În plus,oamenii se aşteaptă că o firmă condusă de o femeie să fie una care pune mai mult accent pe satisfacerea nevoilor clienţilor şi mai puțin pe câştigul cu orice preţ. Aşa că,de ce să nu le îndeplineşti aşteptările şi să demonstrezi tuturor că ai o firmă de încredere şi că eşti dispusă să o faci să rămână aşa. 
 

Îmbunatățește reputația companieicu ajutorul certificatului “Firma de încredere”

 

Toată discuţia de mai devreme ar fi putut să fie una fără un rezultat concret,dar lucrurile se mai schimbă şi,de multe ori,o fac spre bine. Asta pentru că,în acest moment,poţi demostra tuturor calităţile firmei tale cu ajutorul unui certificat “de încredere”,care atestă părerea clienţilor în legătură cu societatea ta. 

Centrul de Cercetare a Opiniilor Clienţilor CBOK SRL este o firmă specializată în verificarea opiniei pieţii în legătură cu serviciile companiilor şi,dacă totul este descoperit ca fiind în regulă,atunci ei eliberează acest “Certificat pentru o Firma de încredere”. Mai exact,ei au pus la punct un sistem informatic capabil să verifice părerile clienţilor care au lucrat cu firma ta. Nu pe toate,ci doar pe cele exprimate în mediul online,dar,în ziua de astăzi,asta poate să fie suficient. Această primă parte a procesului este gratuită,iar dacă rezultatul este un Coeficient de Opinie favorabil (adică un plus de păreri pozitive şi un minim al celor negative),atunci vei primi şi certificatul,atât unul real,cât şi unul pe care îl poţi folosi în mediul online. 
 

Două certificate,două şanse de a atrage clienţi noi 

Aşa cum am spus,odată cercetarea finalizată cu succes,CBOK îţi vor trimite prin curier rapid două certificate pe care le poţi folosi în moduri diferite. Primul dintre ele este unul clasic,pe care îl poţi expune în sediu. Şi,împreună cu un aranjament atractiv,acesta este un atu important pentru a-i încânta din primul moment pe cei care îţi calcă pragul. Nu doar că vei demonsta faptul că deţii o firmă de încredere şi că ea este certificată de o companie specializată în aşa ceva,dar,în acelaşi timp,vei arăta şi clienţilor mai vechi cât de importantă este părerea lor pentru tine. 

 
 
În acelaşi timp,însă,primeşti şi un e-card,adică posibilitatea de a te înregista pe site-ul CBOK pentru a putea să îţi prezinţi firma şi online. Este cunoscut faptul că,înainte de a încerca un cabinet sau un magazin nou,oamenii îşi întreabă familia şi prietenii,dar apelează foarte des şi la internet şi dacă numele firmei tale apare şi pe un site care prezintă doar companii de încredere,atunci ai mai multe şanse de a-i convinge de acest lucru. Aşadar,în schimbul unei sume mici de bani,vei reuşi să îţi prezinţi afacerea atât în mediul virtual cât şi în realitate şi,aşa,vei reuşi să împuşti doi iepuri cu un singur glonţ. 
 

Un certificat care nu are perioada de expirare    

 
Pe piaţă mai există şi alte companii care promit servicii asemănătoare,dar rezultatele lor sunt bazate pe alte tipuri de investigații. Aşadar,acestea sunt realizate prin sondaj,iar populaţia respondenţilor este mereu cam aceeaşi. Cu alte cuvinte,există şansa că oamenii care răspund să nu fi auzit măcar de afacerea ta,mai ales dacă vorbim despre o firmă locală,mai mică. 
 
Nu acesta este cazul şi pentru Cercetare a Opiniilor Clienţilor CBOK SRL şi certificatul lor pentru “Firma de încredere”,pentru că ei iau în considerare doar rezultatele relevante,care vorbesc direct despre afacerea ta. Şi cum reţelele sociale şi forumurile şi recenziile online sunt cele pe care se bazează analiza,este destul de clar că vei primi un certificat care reflectă realitatea. 
 
O altă strategie comună este aceea de a-ţi cere bani de mai multe ori,la primul contact,la livrarea rezultatelor şi apoi după o anumită perioadă pentru a susţine în continuare posiblilul certificat. La CBOK vei plăti însă o singură dată,atunci când vei primi pachetul cu certificatul şi e-cardul,pe care le vei putea folosi aşa cum îţi doreşti.
 

Dacă deţii o firmă,eşti şi responsabil direct pentru succesul ei pe piaţă. Iar astăzi concurenţa este una foarte mare,chiar dacă unii desfăşoară afacerile în moduri mai puţin cinstite pentru ei şi pentru clienţii lor. Tu trebuie să fii totuşi diferit şi să îi respecţi pe cei cu care lucrezi. Doar aşa vei dovedi că eşti de încredere şi acesta este un indicator important pentru rezistenţa unei companii pe o piaţă foarte aglomerată. Iar Certificatul “Firma de încredere” ar putea să fie exact instrumentul necesar pentru toate acestea.

S-ar putea să-ți placă și:

Din aceeași categorie:



Spune-ți părerea:

Cele mai citite


Ultima ediție
Click! pentru femei

Alimente care grăbesc îmbătrânirea-nr.46(472)

apare săptămânal

Aboneaza-te la revista

3 luni - 23 lei

6 luni - 46 lei  

12 luni - 91 lei