Ce influență au culorile asupra vieții tale



 

Culorile au o influență extraordinar de mare asupra stării tale emoționale și, dacă vei ști să le porți în funcție de situație, cu siguranță vei simți efectele pozitive în cel mai scurt timp. Descoperă ce semnificație are fiecare culoare în parte!

Roșu

Roșul este culoarea pasiunii, a entuziasmului și a furiei. Este cea mai vizibilă culoare, de aceea este recomandat să o porți în special în situațiile în care vrei să ieși în evidență. Poartă ceva roșu când ești lipsită de energie sau când vrei să fii cuceritoare. În niciun caz nu e bine să-ți vopsești dormitorul în roșu pentru că nu te vei putea odihnic.

Portocaliu

O combinație dintre optimismul galbenului și pasiunea intensă a roșului, portocaliu aduce armonia în viața celor care îl poartă. Ajută în același timp la exprimarea sentimentelor fără frică sau reprimare. Când vei lua parte la activități de grup, poartă portocaliu! Această culoare este ideală pentru bucătărie sau sufragerie, deoarece crează o senzație de liniște și de creativitate.

Galben

Galbenul este o culoare luminoasă care îți ridică moralul și te ajută să devii pozitivă. Asociată cu soarele, te energizează și te ajută să îți faci ordine în gânduri. Este culoarea ideală pentru camera de studiu sau pentru dormitor, în special dacă suferi de anxietate sau ai avut recent probleme de sănătate.

Verde

Această culoare reprezintă evoluția. Folosește-o ori de câte ori vei avea nevoie să îți găsești inspirația sau când vei vrea să schimbi ceva important în viața ta. Verdele este potrivit pentru camera în care vrei să faci mișcare, deoarece ajută energia stagnantă să circule. Dacă ai probleme de concentrare este mai bine să eviți să îți vopsești sau să îți decorezi camera în verde.

Albastru

Albastru este una dintre cele mai relaxante culori. Te ajută să depășești mai ușor stările de anxietate, evenimentele neplăcute din viața ta, ajutându-te să te relaxezi și să te conectezi la sinele tău. Albastru este culoarea perfectă pentru baie, însă este bine să o eviți dacă ești o fire introvertită, care are tendința să se izoleze.

Mov

Simbolul regalității, movul este culoare abundenței, a sănătății și a puterii. Poartă mov de fiecare dată când te simți nesigură sau treci printr-o perioadă în care stima ta de sine este scăzută. Această culoare este asociată cu spiritualitatea, de aceea se recomandă folosirea ei în camerele destinate relaxării, de exemplu în centrele spa sau de meditație.

Roz

O combinație dintre albul pur și roșu pasional, rozul este culoarea romantismului. Poartă ceva roz când vei vrea să te simți iubită, alintată și prețuită. Rozul este de asemenea o culoare foarte potrivită pentru pereții dormitorului. Dacă consideri totuși că e o culoare mult prea feminină pentru gustul tău, , te poți limita la folosirea câtorva elemente decorative roz.

Negru

Această culoare este cea mai misterioasă, de aceea este ideală pentru zilele în care ai încredere în tine și te simți independentă, dar vrei în același timp să rămâi discretă. Cel mai bine se pretează în spațiile de lucru sau atunci când îți dorești să te simți puternică. Evită folosirea aceste culori dacă ai tendința de a te izola de ceilalți.

Alb

Albul este culoarea purității și a clarității, de aceea e bine să porți alb când vei vrea să iei decizia potrivită. Dacă îți place să gătești și să petreci mult timp în bucătărie, poți opta cu încredere pentru un mobilier alb. Evită această culoare dacă ai constatat că ești o persoană excesiv de critică și întâmpini probleme în a-ți exprima sentimentele.




S-ar putea să-ți placă și:

Din aceeași categorie:



Spune-ți părerea:

Cele mai citite

Ultima ediție
Click! pentru femei

Alimente care îți dau energie-nr.37(463)

apare săptămânal

Aboneaza-te la revista

3 luni - 23 lei

6 luni - 46 lei  

12 luni - 91 lei