Turism

Cele mai frumoase fiorduri

Cele mai frumoase fiorduri

Fiord zici, Norvegia zici. Ei bine, nu e chiar așa. Ele se găsesc pe mai multe continente, în partea lor de coastă cea mai apropiată de poli și care a fost acoperită mult timp de ghețari.Seamănă cu cheile săpate de râuri în stâncile de piatră, dar nu sunt în interiorul uscatului, ci pe coastă, dantelând-o. Aceste golfuri strâmte pot intra chiar până la zeci de kilometri în adâncul teritoriului. Coasta Norvegiei, inclusiv fiordurile, depășește 29.000 km. Fără, măsoară de 11 ori mai puțin.

Citește tot
Cea mai nouă insulă din lume. Unde se află VIDEO

Cea mai nouă insulă din lume. Unde se află VIDEO

Cercetători de la NASA şi alte organizaţii au debarcat pe cea mai nouă insulă din lume, apărută în Pacific, lângă Tonga, în urmă cu doar trei ani. Insule noi apar destul de frecvent, dar majoritatea dispar după câteva luni. Doar trei au rămas perioade mai lungi, în ultimii 150 de ani.

Citește tot
City break în Europa. Cele mai bune destinații de primăvară

City break în Europa. Cele mai bune destinații de primăvară

Cele mai bune destinaţii ale primăverii pentru turiştii din Europa combină oferta de atracţii culturale şi culinare cu promisiunea unei călătorii ferite de aglomeraţia lunilor în care fluxul vizitatorilor ajunge la cote maxime. Azi vei afla cele mai bune locații pentru un city break în Europa.

Citește tot
Poveste de iarnă în Vatra Dornei

Poveste de iarnă în Vatra Dornei

Iarna în Vatra Dornei e un vis. Îmi amintesc și acum de cele câteva zile de vacanță petrecute sub brazii seculari plini de zăpadă, de sania trasă de cai pe vârful Dealul Negru, de Parcul Central cu veverițe prietenoase.

Citește tot
Mărginimea Sibiului, în topul destinațiilor pentru detoxifiere digitală

Mărginimea Sibiului, în topul destinațiilor pentru detoxifiere digitală

Vești bune pentru românii care vor vacanțe departe de laptopuri, tablete și telefoane. ”Mărginimea Sibiului, situată în Transilvania este destinația perfectă pentru o detoxifiere digitală în mijlocul naturii. Regiunea este atât de fascinantă, încât pare ireală. Călătorii din toată lumea sunt uimiți de multele minuni pe care le oferă aceste 18 localități românești din sud-vestul județului Sibiu”, scrie site-ul European Best Destinations. 

Citește tot
5 peisaje unice

5 peisaje unice

Nici măcar împătimiții călătoriilor nu pot spune că au văzut totul. Pământul ne surprinde cu fenomene naturale și cu formațiuni unice, care mai de care mai interesante. 

Citește tot

Cele mai citite

" "