Destinații de vară pe meleaguri străine



 

Încă nu ai decis unde vei merge în concediu vara aceasta? Există mai multe destinații de vis care așteaptă să fie descoperite de tine.

1. Bari – faleza de pe coasta Mării Adriatice

Bari este un fermecător orășel situat în sudul Italiei, care se remarcă printr-un contrast de vechi și nou, având atât o zonă veche cât și una nouă, modernă. Bari Vecchia, centrul vechi al orașului Bari, unde poți simți farmecul de odinioară plimbându-te pe străduțele înguste, tipice Italiei, savurând o înghețată și admirând clădirile vechi și arhitectura specifică zonei. Terasele populate de turiști te îndeamnă să te oprești din plimbare și să savurezi specialitățile „casei”. În antiteză cu centrul vechi, descoperi zona modernă a orașului, unde te poți plimba prin magazinele de lux, pentru ca mai târziu să te odihnești pe faleza din apropiere.


2. Taormina – trenul cu vedere spre mare

În apropiere de Catania, se află orășelul Taormina, unde poți ajunge cu un tren care merge pe lângă Marea Ionică, oferindu-ți o priveliște inedită. Taormina este un oraș sicilian unde îți poți petrece o vacanță de neuitat. Cu străduțe pavate și colorate, terase pe trepte și muzicanți care te încântă cu acordurile melodiei “Bella Ciao”, Taormina îți oferă savoarea siciliană. Dacă vrei să faci plajă, cobori cu funicularul direct la malul mării, unde te poți bucura de apa limpede, azurie.


3. Atena – savoare grecească

Atena te îndeamnă la plimbări lungi atât pe bulevardele principale, cât și pe vestitele străduțe pline de magazine de suveniruri. După ce vizitezi Acropole, te poți bucura de cartierul Plaka. Străduțe cu case colorate, balcoane pline cu flori și la parter, terase cu specific grecesc.

Vei descoperi modul în care trăiesc grecii, bucătăria lor plină cu delicii, printre care boureki (plăcintă cu carne și legume), spanakopita (plăcinta cu spanac și brânză feta) și celebrul sos tzatziki. Toate aceste bunătățuri, servite alături de un Ouzo (celebra băutură tradițională a grecilor) sau de un vin aromat.


Bari, Taormina, Atena, o combinație de culori, stiluri și gusturi rafinate. Te-ai decis spre care te vei îndrepta în această vară? 

Sursă foto: www.giovannicarrieri.com



S-ar putea să-ți placă și:

Loading...

Din aceeași categorie:



Spune-ți părerea:

Cele mai citite

Ultima ediție
Click! pentru femei

Dieta daneză, cu bune și cu rele-nr.24(502)

apare săptămânal

Aboneaza-te la revista

3 luni - 23 lei

6 luni - 46 lei                

12 luni - 91 lei

" "