Elton John își lansează autobiografia



 

Cântărețul britanic Elton John, care, anul trecut, și-a anunțat turneul de adio, a declarat că va lansa "prima și ultima carte despre viața sa" în toamna acestui an, potrivit nme.com. În ianuarie 2018, Elton John a anunţat că va susţine un "ultim" turneu, de trei ani şi care a debutat deja în urmă cu câteva luni, după care se va consacra educaţiei celor doi copii ai săi. 

Artistul britanic a făcut anunțul printr-un mesaj publicat pe rețeaua de socializare online Twitter. El a afirmat că viața sa "a fost ca o cursă într-un montagne russe" și că, în prezent, el este pregătit să își spună povestea "cu propriile sale cuvinte". Vestea a fost însoțită de un clip video, în care Elton John apare în librăria sa favorită, John Sandoe, din cartierul Chelsea, Londra.

Elton John și-a exprimat entuziasmul cu privire la apariția cărții, sugerând că "acesta va fi adevărul", dar și că " prea multe cărți scrise despre el nu au fost chiar autentice". El a încheiat afirmând că "abia așteaptă să vadă ce are de spus publicul despre viața lui".

Elton John își lansează autobiografia în octombrie 2019

Muzicianul britanic a dat de înțeles că lucrează la o autobiografie încă din 2017. Atunci, el a afirmat că nu este o persoană "cu predispoziție spre nostalgie" și că, deși i s-a imputat faptul că acordă atenție "doar concertelor sau proiectelor creative următoare", el a fost surprins de "cât de catartic a fost pentru el procesul de a-și scrie memoriile" și că și-a dat seama "ce privilegiu extrem a avut de a trăi o viață nebunească".

Cartea nu are încă un titlu, dar este așteptată să apară în octombrie. Ea va fi publicată de editura Macmillan's Henry Holt & Co, care l-a descris pe Elton John drept " o legendă recompensată cu multe premii Grammy și un superstar excentric", dar și "cel mai longeviv cântăreț și compozitor din toate timpurile".

Starul în vârstă de 71 de ani a explicat că nu pune capăt carierei de muzician, care a început în urmă cu mai mult de 50 de ani, şi că va continua să producă muzică, informeaza mediafax.ro.


S-ar putea să-ți placă și:

Loading...

Din aceeași categorie:



Spune-ți părerea:

Cele mai citite

" "