Vărsător

Relaţia actuală nu te satisface la fel de mult pe cât a făcut-o cea de înainte. Din cauza acestui fapt, petreci nopţi întregi plângând şi gândindu-te la fostul iubit, la cât de fericiţi eraţi împreună şi la modalităţile de împăcare cu acesta. Crăciunul acesta te răsplăteşte pentru loialitatea, sinceritatea şi maturitatea de care ai dat dovadă de-a lungul ultimilor ani, motiv pentru care primeşti cel mai de preţ cadou: împăcarea cu fostul iubit. Te bucuri ca un copil la vederea unui urs imens de pluş şi dai imediat uitării actuala relaţie. Crăciunul te surprinde extrem de fericită, cu zâmbetul larg pe buze, liniştită şi împăcată sufleteşte.


Leu

De multe ori te-ai gândit că fostul iubit poate nu te-a meritat, poate nu a făcut tot ce a putut pentru a te păstra lângă el, însă ştii şi tu că te minţi singură. Relaţia nu a fost destinată succesului, deoarece imaturităţile vârstei şi-au spus cuvântul, iar voi nu aţi ştiut cum să gestionaţi situaţia.

Cu toate acestea, regretele de după despărţire au apărut în sufletul amândurora, iar tot ceea ce-ţi doreşti de foarte mult timp este să-l strângi din nou în braţe şi să-i spui cât de mult îl iubeşti. Crăciunul acesta te desparte de actualul iubit în favoarea fostului, cu care consideri că ai fi extraordinar de fericită. Laşi deoparte suspinele despărţirii şi te bucuri din plin de împăcarea cu fosta iubire.


Sursă: divahair