Dacă ţi-o cumperi dintr-un restaurant fast-food,adaugi fără probleme sosul pe care ţi-l dau alături.Numai că acest sos,care nu cântăreşte mai mult de 20-25 g,este uneori la fel de periculos pentru silueta ca şi o farfurie de cartofi prăjiţi.

Fie că mergi la un restaurant,fie că îţi comnazi o salată,îţi imaginezi din start că ai ales una dintre cele mai sănătoase preparate şi o mănânci fără să-ţi faci probleme. Dar dacă în salata pe care o mănânci găseşti câteva linguri de sos de maioneză,de smântână sau de usturoi,datele problemei se schimbă.

Aceste sosuri sunt pline de grăsimi şi dacă sunt cumpărate din comerţ,au o listă întreagă de conservanţi,adevăraţi duşmani ai siluetei.

Sosurile cu maioneză,pline de grăsimi

Când vrei să faci repede o salată cu varză,cu cartofi sau rusească,nu prea ai timp să prepari maioneza,aşa că iei repede una din magazin. O alegi pe cea light pentru că ţi se pare că este mai sănătoasă. Nimic mai fals. 100 g de maioneză light conţine între 350 g şi 425 kcal,iar la grăsimi conţinutul lor se ridică la 30%. La aceastea trebuie să adaugi şi potenţiatorii de gust şi conservaţii care îţi pun nu numai silueta,ci şi sănătatea în pericol.

Sosurile cu usturoi,pline de sare şi zahăr

Nimic mai delicios pentru o salată cu pui sau cu peşte,ca un sos de usturoi,picant şi gustos. Dacă ar fi la fel de bun şi pentru siluetă...numai că 100 g de astfel de sos conţine nu mai puţin de 436 kcal,iar la capitolul grăsimi constatăm un conţinut de 42,4 %. Dacă mai adaugi cantitatea mare de zahăr şi sare,care-l fac să fie atât de gustos înţelegi ce bombă calorică este pentru tine acest dressing pentru salată.

Dressingul cu iaurt,conţinut ridicat de grăsimi

Ştii că maioneza şi sosul de usturoi sunt pline de grăsimi aşa că la restaurant sau in magazin,te îndrepţi încrezătoare către un dresing cu iaurt,gata făcut. 100 g dintr-un astfel de sos are 22% grăsimi şi între 210 şi 342 kcal. Deci intră şi el pe aceeaşi listă „neagră” a sosurilor care transformă un preparat sănătos într-unul nociv pentru tine.

Sosul vinaigrette cumpărat provoacă alergii

Ştii că din ulei şi oţet poţi face un sos foarte bun,dar îl poţi lua şi din magazin. Aşa că alegi varianta din urmă care are un conţinut 325 kcal la 100g şi 13 % grăsimi. Pe lîngă ingredientele de bază,găseşti şi o cantitate mare de zahăr şi sorbat de potasiu (E 202),un conservant care îţi poate provoca alergii şi probleme digestive.

Alternativele sănătoase

Dacă vrei să-ţi mănânci o salată sănătoasă,pregăteşte-ţi singură sosurile. Cel mai sănătos este cel din ulei de măsline şi oţetul balsamic. Uleiul de măsline este recunoscut pentru conţinutul ridicat de grăsimi „bune” care scade nivelul de colesterol „rău”. Oţetul balsamic arde grăsimile şi stimulează metabolismul. O altă alternativă este sosul de iaurtpe care-l poţi pregăti dintr-un iaurt cu 0 grăsimi ş puţin usturoi sau puţin ulei de măsline.