Iată care sunt cele mai frumoase târguri europene pregătite în această perioadă:

Suedia-Piaţa Centrală din Stockholm

Târgul de Crăciun din centrul vechi al oraşului Stockholm,în ciuda vârstei sale respectabile de mai bine de un secol,este o încântare pentru privirile trecătorilor locului şi turiştilor din întreaga lume. Piaţa Centrală Stortorget redă spre descoperire obiectele artizanale locale,mâncărurile tradiţionale precum pepparkakor,saffransbullar şi glögg,adică prăjiturele cu piper,turtă dulce cu şofran şi puţin vin fiert care să le topească în gură.

Germania-Striezelmarkt în Dresda

Târgul de Crăciun din Dresda a avut loc prima dată în urmă cu 600 de ani şi se mândreşte cu faptul că este cel mai vechi din întreaga Germanie. Este locul în care se găsesc peste 250 de standuri,la care se adună meşteşugarii din toată regiunea. De asemenea,în a doua duminică din decembrie,are loc Festivalul Prăjiturii Stollen,prăjitură cu fructe,care cântăreşte aproximativ trei tone.

Danemarca-Grădinile Tivoli din Copenhaga

Al doilea cel mai vechi parc de distracţie din lume se îmbracă în sute de brazi împodobiţi şi luminiţe colorate în fiecare an,de Crăciun. Una dintre atracţii este lacul,care este transformat în patinoar. De asemenea,bucatele pregătite,vinul fiert condimentat (un pahar de glögg),găluştile cu mere calde,dar şi obiectele de artă şi alte decoraţiuni,te transpun imediat în atmosferă de sărbătoare.

Austria – Piaţa Catedralei şi a Palatului Rezidenţial din Salzburg

În momentul în care ajungi în Christkindlmarket ai sentimentul că iei parte la ceva deosebit de important. Se spune acest lucru deoarece piaţa este străjuită de o biserică impunătoare,iar pe fundal se vede un castel medieval situat în vârf de deal dar şi o fântână cu două etaje,care este îmbrăcată într-un con de sticlă avangardist.

Cehia – Piaţa Oraşului Vechi din Praga

Praga este un oraş care găzduieşte mai multe târguri de Crăciun,însă cel care nu trebuie ratat este cel din Centrul Vechi. În jurul unui imens brad de Crăciun sunt amplasate căbănuţe colorate,care te ademenesc cu bijuterii lucrate manual,lumânări şi jucării din lemn,inclusiv clasica păpuşă cehă.

 Belgia-Grand Place şi Piaţa Sainte-Catherine din Bruxelle  s

Târgul din Bruxelles adăposteşte circa 240 de căsuţe de lemn,în care se găsesc tot felul de cadouri şi decoraţiuni de sezon. Şi,deşi negustorii din toate ţările vin să-şi expună produsele,adevărata atracţie rămâne mâncarea tradiţională belgiană:gofre,gogoşi,midii. Indiferent ce ai alege,nu poţi ocoli tipica bere belgiană.

Piaţa Mare din Sibiu,România

Imaginea unui Crăciun blând în care a nins uşor în ultimele zile iar tu eşti în mijlocul târgului unui oraş cuibărit la poalele munţilor se poate transforma,cât ai clipi,în realitate. Sibiul se află în inima ţării,aproape de tine. Cât despre apetitul pentru bunătăţile de Crăciun,îl poţi sătura cu turtă dulce,kurtoş (Kürtőskalács) sau cozonac.

Anglia-Piaţa Albert din Manchester

Târgurile de Crăciun nu sunt un fenomen doar în inima Europei,ele se întind până la ţărmurile britanice iar în Manchester,oamenii intră într-un soi de frenezie,prelungită pe toată durata sărbătorilor. Târgurile de Crăciun din Manchester,mai ales cel aflat în Piaţa Albert,pun la dispoziţie numeroase standuri,cu tot soiul de bunătăţi şi obiecte handmade din întreaga Europă.

Letonia-Centrul istoric al oraşului din Riga

Târgul de Crăciun din centrul Letoniei este o pagină ruptă din poveştile pentru copii. Situat în Piaţa Catedralei,chiar în inima centrului istoric din Riga,târgul atrage vizitatori prin numeroase obiecte lucrate atent:sfeşnicele fabricate din lemn leton,decoraţiunile din chihlimbar.

 Rusia-Piaţa Roşie din Moscova  

Cunoscută pentru paradele militare din timpul anului,Piaţa Roşie din Moscovaeste învăluită în perioada Crăciunul într-o atmosferă de intimitate. Mai mult,târgul este deschis până târziu în ianuarie,aşa că ai suficient timp să ajungi până aici.