Top 5 zodii cu cel mai ridicat iQ

1 71085 original jpg jpeg

Sunt nativi în zodiac care excelează la capitolul frumuseţe, şarm şi diplomaţie, alţii sunt cei mai buni când vine vorba despe finanţe. Noi ne ocupăm de zodiile cu cel mai ridicat iQ dintre toate cele douăsprezece.

S-ar putea să fii surprinsă de clasament,să te fi aşteptat la cu totul şi cu totul alte zodii în top. Cert este că,deşi sunt modeşti sau nu pare că sunt inteligenţi,oamenii născuţi sub protecţia acestor astre se remarcă adesea prin gândire logică şi inteligenţă.

Vărsător

Cu adevărat plini de idei,cei născuţi în această zodie sunt consideraţi deseori ca fiind geniali. Având o putere de adaptare ieşită din comun,vărsătorii pot face orice activitate,dar vor excela în domeniile care le face plăcere. Se bucură de o memorieieşită din comun,aşa că te sfătuim să nu cumva să încerci să-i păcăleşti.

Berbec

Talentaţi şi imprevizibili,nativii născuţi în această zodie sunt perseverenţi şi creativi. Nivelul lor de inteligenţă este unul peste medie şi asta se observă indiferent în ce domeniu activează. Dacă sunt încurajaţi şi lăudaţi de mici,cei aflaţi sub protecţia acestei zodii ajung în majoritatea cazurilor să fie lideri.

Rac

Despre persoanele născute în această zodie,percepţia generală este că nu sunt extraordinar de „luminate“. Este de ajuns să ai o confruntare directă cu un nativ în zodia rac,ca să te convingi de contrariu. Argumentele inteligente şi îndrăzneala şarmantă te vor face să-l apreciezi şi să constaţi că ai multe de învăţat de la el.

Săgetător

Curioşi peste măsură şi în căutare de nou,cei născuţi în această zodie nu dau niciodată înapoi când vine vorba despre a învăţa. Le place să ştie tot şi oricând,iar prin această atitudine şi-au căpătat o imagine mai mult decât pozitivă în faţa celorlalţi. Curiozitatea lor îi ridică pe o treaptă înaltă în topul cu cele mai inteligente zodii.

Capricorn

Despre persoanele născute în această zodie se ştie că sunt extrem de muncitoare şi lasă pe plan secund familia şi iubirea. Practic,cei mai mulţi nativi din această zodie petrec mare parte din viaţă muncind şi acumulând exprienţă. Pentru că dau dovadă de gândire analitică şi nu pot face nimic fără să aibă un interes,capricornii îşi dezvoltă în timp o inteligenţă diabolică,ceva de speriat,care îl ridică tot mai sus,pe culmile succesului.



Recente

marilyn monroe
Halle Berry  jpg
Shania Twain  jpg
Cele mai distrase semne zodiacale  Sursa foto shutterstock 2002731482 jpg
Christina Ricci  foto   Shutterstock(1) jpg
Lily Allen, Ashton Kutcher, Mila Kunis jpg
Anne Hathaway  jpg
Kate Middleton  foto   Shutterstock jpg
David Beckham jpg
Care este semnatura ta astrala  Sursa foto shutterstock 9917164 jpg
Tom Hardy  foto   Shutterstock jpg
Sharon Osbourne  jpg
Vrăjitorul din Oz jpg
Olivia Munn și copilul ei  foto   Shutterstock, Instagram jpg
Kate Middleton  foto   Shutterstock jpg
Gisele Bundchen  foto   Shutterstock jpg
Meghan Fox  Instagram jpg
Cristiano Ronaldo este in vacanta cu familia  jpg
Bella Hadid  foto   Shutterstock jpg
Keely Brosnan si Pierce Brosnan  jpg