Vârfuri despicate? Scapă de această problemă!

1 72384 original jpg jpeg

Când vine vorba de problemele părului, numărul unu îl reprezintă vârfurile despicate. Şi indiferent cât de frumos ţi-ai tuns ultima dată părul, acesta nu va arăta deloc sănătos şi nici strălucitor atâta vreme cât vârfurile sunt despicate.

Cauzelepot fi variate:

Atâta vreme cât ne vom coafa părul,în funcţie de dispoziţie,stil sau modă,părul va prezenta mereu această problemă a vârfurilor despicate. Ce le aduce în acest stadiu? Iată:

Foloseşti uscător de păr la două sau trei zile,placă sau ondulator cel puţin o dată pe săptămână şi bigudiuri electrice ocazional

Îţi piepteni părul,atunci când acesta este umed

Coafeza ta foloseşte foarfece speciale pentru a-ţi fila părul

Te vopseşti regulat,la două luni minim,îl decolorezi sau îţi faci şuviţe

Cum controlezi această problemă?

Foloseşte un şampon hidratant şi clăteşte părul cu apă rece pentru a ajuta la închiderea porilor. Aplică o mască sau un tratament capilar cel puţin o dată pe săptămână. Pentru părul umed,foloseşte un pieptene cu dinţi-niciodată o perie!Dacă nu ai deja unul,investeşte într-un foehn cu aer ionizat,care usucă părul cu mai puţină căldură. Unge-ţi firele de păr cu un ser de strălucire,înainte şi după uscare.Aplică mereu,înainte să usuci părul,un protector de căldură. Dacă foloseşti o placă,ai grijă ca plăcile acesteia să fie ceramice.



Recente

Pavel Bartoș jpg
Anne Hathaway jpg
Printul William si Kate Middleton jpg
Katy Perry jpg
Celine Dion  foto   Instagram jpg
Lily Allen jpg
Kelly Osbourne  foto   Shutterstock jpg
festival  foto   Shutterstock jpg
Courteney Cox cu iubitul  foto   Shutterstock jpg
Click! Pentru Femei jpeg
Anne Hathaway  foto   Shutterstock jpg
Christina Applegate jpg
Tom Cruise jpg
Rebel Wilson  foto   Shutterstock jpg
Vincent Dransfield  jpg
Shannen Doherty, Tori Spelling  foto   Shutterstock jpg
Cristiano Ronaldo  foto   Instagram jpg
Tom Cruise cu soții Beckham  foto   Instagram jpg
Obiceiuri din copilarie  jpg
insula miliardarilor  foto   Shutterstock jpg